Fictus (IV)

Dupa aventura cu jocurile de noroc, Fictus nu s`a linistit cu minciunile. Chiar dupa ce a trebuit sa`i despagubeasca pe Fasola si Beholder. O perioada nu ne`a mai chinuit grupul de prieteni cu aberatiile lui dar, dupa ceva timp, a revenit. Pentru ca a fost refuzat de toti ceilalti. C`am vrut sau nu, l`am acceptat inapoi, cu conditia sa mai taca si sa nu se mai laude. Bineinteles ca n`a tinut mult distractia…

Pe langa faptul ca Fictus era mitoman, mai era si genul care trebuia tot timpul sa iasa in evidenta. Sa fie el cel mai dintre cei mai. De fapt… cred ca din cauza asta mintea. Pentru ca vroia sa para cel mai tare din parcare, cel mai frumos, cel mai destept… Ce mai, trebuia sa fie miezul din gogoasa si motul de pe cacat.
Cateodata i`a mai mers, dar, de cele mai multe ori, dadea cu bata in balta. Cel putin, in fata noastra nu mai avea nici un pic de credibilitate.
In schimb, avea norocul ca, din cand in cand, mai prindea bani. Si, atunci cand ii prindea, ii si spargea repede. Ori pe haine, ori pe facut cinste la lume in localuri de fite, sa vada restul cat de bogat e el, ori cu vreo parasuta care statea si`l asculta pana termina banii, dupa care ii pierdea numarul de telefon. Mai nasol era atunci cand se imbata. Uita tot ce a facut inainte sa se imbete, in timp ce se imbata si dupa ce s`a imbatat…
In fine.

Vine intr`o zi Fictus in fata blocului, saluta pe toata lumea si zice:
“Ba, ma ajutati si pe mine c`o faza?”
Toti si`au ridicat privirile in scarba. Fasola spargea seminte si se gandea. Sa scuipe cojile pe Fictus, sa nu le scuipe pentru ca`i mai mare efortul… Chestii d`astea existentiale.
“Ba, ultima data cand te`am ajutat, te`am cautat doua saptamani sa te batem… Iar te mananca bucile?”, il intreaba Beholderu`.
“Nu ma, ca nu`i vorba de bani… De fapt e vorba, da` nu de banii vostri”, spune Fictus c`o voce rugatoare.
“Ia zi, sa vedem despre ce`i vorba”, ma bag si eu in seama, cu speranta ca poate, poate, o merita ascultat.
Fictus ranjeste bucuros, in timp ce restul ma privesc nedumeriti. Isi sufleca manicile de la hanoracul albastru, copie ieftina ECKO, isi trage un pic pantalonii aia tratati, rosi in genunchi si in fund si cu doua taieturi pe o margine (facute de el, dupa ce si`a agatat blugii intr`un gard, sa nu zica lumea ca`s rupti, ci ca asa se poarta), se aseaza pe o treapta si incepe sa ne povesteasca la ce s`a gandit.
“Bai, am fost ieri intr`o crasma din Tudor, si am dat peste o bunaciune care servea acolo, de mi`a picat fata. M`am bagat in seama cu ea, am facut caterinca, rasete, alea alea, i`am zis ca`s patron la o firma de calculatoare, na, poate scap si eu mâtu`n fântâna…” spune si isi desface sticla de cola pe care o adusese cu el.
“Asa, si? Care`i treaba noastra si de ce ne`am baga?”, il intreaba Dintosu` dupa ce`si aprinde tigara.
“Stai mai sa vezi, ca nu mint, pe cuvant”, spune Fictus dupa ce a inghitit in graba chimicalele din sticla.

Ne`am uitat unu` la altu` si am inceput sa radem.
“Pe cuvantul cui, ba Fictusule? P`al tau?”, il intreaba Beholderul razand, in timp ce`l batea pe Fasola pe spate, ca se inecase ala cu seminte si se chinuia sa si le scoata din nas, unde`i ajunsesera cand a izbucnit in hohote la auzul incercarii de convingere nereusita a lu` Fictus.
Fictus a tacut. Privea in pamant si nu scotea o vorba. A tacut pana cand am terminat de ras.
“Hai bai, ca dau o bere si o pizza, stati sa va povestesc cum sta treaba”, continua dupa ce s`a mai potolit rasul.
I`am facut un semn din cap sa continue, pentru ca vroiam sa aflu tot ce avea de spus.
“Bai, uite cum sta treaba… Voi veniti cu mine, dau eu o masa, bere, pizza, tigari, alea alea… Da` cat stam la masa, imi spuneti sefu`, domnu` patron, alea alea… Sa auda aia ca`s patron, ca n`am mintit`o, poate… Cine stie, dau si eu la buci maine seara…”, isi termina de povestit Fictus planul si mai ia o gura de cola.
Beholderul era pe jos de ras, Fasola inca tusea. Eu radeam cu restu`, Dintosu` zambea.
“Hai bai Fictus, fii serios”, ii spune Fasola ala mic. “Cand ti`oi spune eu dom` patron, imi si tai coaiele si ti le dau sa le pui in rama…”

Fictus s`a ridicat si a plecat fara sa mai scoata nici un cuvant.
Am mai ras, am mai discutat, am mai comentat pana cand, la un moment dat, Dintosu se trezeste din meditatie si spune:
“Ba, hai ma sa`l ajutam p`asta… Da`l in pula, ca`i vai de mintea lui, da` macar sa nu moara virgin… Si, daca ma gandesc bine, ne scoatem si c`o masa si bautura cat incape…”
Tinand cont ca oarecum avea dreptate, ne`am decis sa`l ajutam. In afara de Fasola ala mic care a zis ca vine, da` nu`i zice dom` patron nici daca`l bate careva.
Zis si facut.
Am dat de Fictus, i`am zis ca ne`am hotarat sa`l ajutam. Am stabilit ce si cum facem a doua zi, apoi am plecat fiecare spre casele noastre.
A doua zi, la ora stabilita, ne intalnim sa`l asteptam pe Fictus. L`am asteptat 10 minute… 15 minute… 20 de minute…
“Ba, sa`mi bag pula, asta iar ne`a mintit s`am pus botu` ca fraierii”, zice Fasola nervos. “Cand naiba oare o sa ne invatam minte sa nu`l mai bagam pe muistul asta in seama?”.
Pana sa termine propozitia, apare Fictus. Sa picam jos de ras.
Era imbracat la costum. Da` nu costumu` lui, ci al lu` ta`su. Si, cum nu semana la fizic deloc cu ta`su, nu cred ca va puteti imagina cum ii statea costumul…
Tinand cont ca el avea cam 1.80 si cam 85 de kilograme, iar ta`su avea 1.65-1.70 si 120kg, imaginati`va, daca puteti, cam cum arata pe Fictus costumul facut pe masurile lu` ta`su.
Rasul lumii.

De fapt nu rasul lumii, mai degraba plansul lumii… Curgea tot costumul de pe el, pantalonii ii ajungeau pana la glezne, daca se aseza pe scaun ii ajungeau pan` sub genunchi… In sacoul ala mai incapeam si eu si Fasola ala mic, si tot nu se simtea, iar camasa era spalacita si necalcata. Noroc ca`si stransese cravata ca, daca`i mai statea si aia dampulea, atunci sa fi vazut prapad de ras.
Am incercat sa`l facem sa se schimbe, Fictus nimic. Alt costum n`are si tre` sa faca impresie, nu se poate duce in blugi la masa cu angajatii, ca nu`l crede nimeni patron… Tre` sa se faca o diferenta… Nu?

Intr`adevar… Diferenta se facea… Da` nu aia pe care o spera el…
In fine.
Am urcat in doua taxiuri si am plecat spre Magic Pizza, unde`l astepta chelnerita minune.
Ajunsi acolo, am disperat cat am asteptat sa se elibereze o masa in sectorul aleia… Ca na, nu ne puteam duce la alta, ca Fictus avea bani numa` d`o masa, nu ne scotea zilnic in oras.
S`a eliberat masa si a tabarat Fictus pe ea s`o ocupe, de parca nu mai mancase din clasa a doua sau parca ar fi fost poleita cu aur. L`am urmat, un pic mai incet, ne`am asezat si noi, ne`am aprins tigarile si am inceput sa asteptam mirifica, mirobolanta chelerita dupa care era mort papagalul.
Vine aia. Nu era nici frumoasa, nici urata… Era genul ala de femeie dupa care nu intorci capul pe strada. Genul de femeie atat de obisnuita, incat nici n`o vezi.
In fine, gusturile nu se discuta.
“Sefu`, io vreau o bere s`o pizza cu ananas, daca se poate”, spune Fasola pe un ton ironic.
“Domnu` patron, beau si eu o bere, ca nu mai suntem in timpul serviciului… Si vreau o pizza “Tell`em Phil sentya”cu portie dubla de kaizer si porumb, aluat pufos si fara sos”, ii spun chelneritei respective.
“Luati, mai baieti, bere, nu se pune problema”, spune Fictus de parca era director la Banca Mondiala si noi eram ultimii maturatori de la Salubris.
Si`a comandat fiecare ce`a vrut si, toata seara l`am tinut in “Sefu`”, “Dom` patron” si alte alea.

La un moment dat, dupa al treilea sau al patrulea rand de bere, dupa ce debaraseaza chelnerita masa, Fictus se apleaca si`mi spune:
“Bai, ia tu banii astia, si, cand vine nota, insisti sa platesti tu, ok?”
Ma uit la mana lui. Avea vreo doua milioane. Am facut un calcul rapid din ochi. Nota era undeva la un milion, poate 1.2.
“Bine, ba, daca tot te`am suportat pana acu`, o fac si p`asta”, ii zic si iau banii. “Da` nu plecam acu`, nu? Mai bem doua beri macar…”
“Da, mai, nu`i problema, ca acu` asta`i ocupata… Stam pana se mai elibereaza, sa pot discuta mai multe cu ea fara sa o chinuie alti clienti”, imi spune Fictus.
M`am linistit. Le`am zis si celorlalti ce si cum si am continuat berile. Din nefericire pentru Fictus, al patrulea rand de bere i`a cam pus capac. Al cincilea l`a facut muci. Da` muci, nu asa. A decartat prin baie, s`a impiedicat de mese, alea alea…
L`am ajutat, l`am carat inapoi la masa…
“Sefule, te simti bine?”, il intreba Beholderu`, abia stapanindu`si rasul.
Fictus dadea din cap si revenea la berea lui.

Dupa ce a terminat a cincea bere, a zis ca nu mai poate, si a chemat chelnerita sa`i faca nota.
Vine aia cu nota si o pune pe masa.
“Dom` patron, lasati ca o platesc eu”, ii spun prostului.
“Ei, pe naiba!”, striga Fictus. “Eu v`am chemat, eu platesc!”
“Sefu`, da` insist, lasati c`o platesc eu”, continuu, incercand sa`i fac semn cu ochiu` sa taca odata din gura si sa ma lase sa platesc.
Fictus nimic.
Uitase boul ca`mi daduse mie banii sa platesc. Insista in continuare ca el e sef si el plateste.
Dupa vreo doua minute de panarama de genul asta, s`aude vocea lu` Fasola ala mic, care tacuse toata noaptea.
“Da` lasa`l, in pula mea, bai Sebi, sa plateasca el daca vrea. Doar el e patronu`, nu?”
S`a facut liniste.
Fictus nu a realizat.
“Gata, am zis! Eu platesc!”, spune Fictus.
“Bine, plateste tu”, continuu si eu, uitandu`ma atent la el.
Baga mana Fictus in buzunar, pula bani. Incepe sa se scotoceasca, sa se caute, sa se uite sub masa. Nimic, nici un leu. Pentru ca erau toti la mine.
Se cauta, se cauta… Chelnerita se uita atenta la el si dadea semne ca se plictiseste.
Fictus, rosu ca racu`.
“Baaaaa, cred ca i`am uitat la hotel…” spune fâstâcindu`se.
“Du`te si ia`i, ca te asteptam aici”, ii spun eu inainte sa incep sa rad.
“Hai, bai, da`ti`mi sa platesc nota pana ajung la hotel, si vi`i dau inapoi…”, incepe Fictus sa se roage.
“Bai patroane… Eu m`am oferit, da` m`ai refuzat de nush` cate ori… Acu` nu mai e valabila oferta”, ii spun printre pauzele de ras si sughituri.
Fictus deja se facuse verde.
M`am ridicat de la masa, i`am facut semn chelneritei, a venit aia la mine si i`am platit.

Dar, pana acasa Fictus si`a cerut scuze… Si vreo trei zile dup`aia.
Pana i`am povestit cum a fost treaba…

De atunci, nici nu ne`a mai scos la bere. Si nici prin Magic Pizza n`a mai calcat.

- Va Urma –