PE NOI, PE MAMA NOASTRA!

Scris de Julius Constantinescu

Cincisprezece minute m-a tinut supararea dupa meciul pierdut in fata Olandei si ratarea calificarii. Atit cit mi-a trebuit sa ies in strada si sa redescopar Romania, la ea acasa. Mirosul patriotic de mici care inunda strazile, manelele care bubuiau intre blocuri si fetele onoratei clientele care parasea terasele, urlindu-si frustrarile in creierii noptii. Atunci, mi-a parut bine ca am pierdut. Victoria ne-ar fi apropiat pe toti, am fi fost o mare familie, ne-am fi salutat pe strada inclinind usor din cap, fericiti si cretini. Dar, multumesc, nu am nevoie de zimbete onctuoase si gesturi prietenoase de la oameni cu care nu am nimic in comun. In locul lor, as fi preferat de o mie de ori ca, in drum spre casa, sa nu-mi tremure chilotii norocosi in toate intersectiile in care fiecare intra ca pe tarlaua lu’ ta-su, chit ca semafoarele – macar ele – functionau bine mersi.

A doua oara cind mi-a parut bine ca am mincat bataie a fost in cartierul Ozana, unde am lasat un amic. M-am bucurat pentru ca un individ cu fata de expulzabil din orice tara, aflat intr-o Dacie in care audia manele, in loc de “Hai Romania!”, mi-a spus: “F… mortii ma-tii de ochelarist”, doar pentru ca aveam prioritate de dreapta, iar el nu stia care-i dreapta (e aia cu care-ti arunci seminte-n gura, discriminatule!). A fost bine, zic, pentru ca am pus lucrurile in ordine: nu sintem frati si ne urim reciproc.

Am redescoperit Romania in cartierul Dristor, cu sinele de tramvai scoase si conductele de apa la vedere, uitata pe masa cu operatia deschisa de personalul strins sa chibiteze in fata televizorului. Mi-am gasit locul de parcare ocupat, am vazut mitocani parcati in capatul aleii, blocind singuri cite zece masini, si mi-am lasat masina la un kilometru, cu riscul sa mi-o ridice iar Prigoana si sa-mi ceara 5,5 milioane ca sa mi-o dea inapoi. Am parcurs kilometrul care ma despartea de casa cu inima strinsa, lipindu-ma de gard de cite ori treceam pe linga indivizi care s-ar fi multumit cu siguranta si cu un motiv mai putin serios ca sa ma ia la bataie. M-am furisat hoteste inauntru si, dupa ce-am pus lantul la usa, am putut, in sfirsit, sa-mi dau friu liber sentimentelor: va fan cuolo, rumeni!

E tara voastra, echipa voastra, spalati-va pe cap cu ele!