Bivolul (VI)

A doua zi, dupa ce Bivolul si aplaudacul au vomitat toata noaptea pasta de dinti, eram pregatiti pentru ce urma sa vina, si anume bataia de care nu mai aveam cum sa ne ferim.
Mircea era tot in pat, bolea si nu vroia sa discute cu noi. Nu a dat vina pe mine sau pe Mecla pentru ceea ce patise, dar cumva stia ca din cauza noastra cunoaste toate crapaturile, desenele, poeziile si numerele de telefon din buda. Oricum, nu parea suparat pe noi, dar nici prea mult nu ne mai baga in seama.

“N`am nimic cu voi”, a spus uitandu`se in alta parte, “nu m`ati silit sa ma bag… da` le`o fac lor, mai repede decat se asteapta…”
L`am lasat in pace. Era palid tot si se tinea de burta. Se vedea pe fata lui ca nu era de bine, cel putin pentru Bivol, dupa cum speram noi.

L`am intrebat daca are nevoie de ceva dar a zis doar ca vrea sa fie lasat in pace. Ne simteam destul de nasol pentru el. Noua ne trecuse efectul laxativului, lui inca nu. La el problema a fost mult mai complicata pentru ca, pe langa cacarea cu spume de la ciocolax, mai avea si greturi si vomita ca o gravida in luna a treia.
L`am lasat in lumea lui si am plecat la masa. Cred ca`i inutil sa va mai povestesc cum am luat bataie de vreo trei ori in 500 de metri (atat aveam de la cabana pana la cantina) de la Bivolul care inca mai scuipa pasta de dinti.
Nici masa nu i`a priit animalului si aplaudacului asociat, pentru ca orice bagau in gura avea gust de pasta de dinti, si nu Colgate (nici nu exista pe vremea aia) ci o boratura romaneasca extrem de ieftina (ce sa`i faci… dupa posibilitati).

Nu prea ne`a picat bine masa ca na, pe langa faptul ca Bivolul se impiedica de scaunul meu exact cand aveam lingura la gura astfel incat, dupa ce am terminat masa, toate hainele mele erau ude si murdare si aveau miros de ciorba, piure sau friptura, am si mancat foarte repede pentru a putea pleca primii. Pentru Mecla n`a fost chiar asa de simplu, pentru ca boul s`a “impiedicat” si s`a sprijinit exact de capul sau, proiectandu`l in farfuria cu ciorba de vedea saracu` Mecla numai zarzavat prin ochelari. Hahaiala, rasete tampite si copii care se inecau cu mancare razand cu sughituri de situatie. Ne`am continuat masa injurand in soapta si gandidu`ne la ce naiba am mai fi putut sa`i facem cretinului incat sa realizeze ca prostiile astea la care se preteaza nu fac decat sa ne indarjeasca mai tare.
A trecut si masa. Ne`am mai luat vreo doua batai pe drum pentru ca incercam sa`i facem complimente dihaniei, complimente de genul “In sfarsit nu`ti mai pute gura” sau “Bravo, in sfarsit ai descoperit o pasta de dinti la care nu esti alergic”. Na, si mici si cu gura mare, o cam meritam…
In fine.

Ne`am intors la cabana cu mancare pentru prietenul bolnav. Mircea tot chircit in pat era, la fel de palid dar nu la fel de posomorat. Acum avea un zambet fad pe fata. M`am uitat la Mecla.
“Asta s`a gandit la ceva… Sa speram ca nu suntem si noi in planul lui de bataie…”
“Mai facem o noapte alba, asta este…”, raspunde Mecla oftand.
Ne`am schimbat repejor si am plecat din camera inainte sa se intoarca Bivolul de la baie. Excursia de dupa amiaza s`a desfasurat fara incidente. Nu pentru ca se saturase Bivolul de scuipat pasta de dinti sau ca`i revenise gustul ci pentru ca eram aproape lipiti de prefesor, intrebandu`l toate tampeniile posibile, de genul “Conurile de brad cad singure sau le dau jos veveritele sau vantul?”, “Ursul daca nu gaseste miere se apuca de crescut albine sa nu moara de foame?” sau “Daca alunele de padure cresc in copaci, alunele de pamant unde cresc?”. In fine.
Nu mai era mult si`l scoteam si pe profesor din sarite, singura diferenta dintre el si Bivol fiind faptul ca el nu putea sa ne rupa in bataie.

Incerca saracul om sa ne raspunda cat mai calm la tampeniile pe care le debitam din lipsa de inspiratie si de frica Bivolului, dar cred ca mai avea un pic si exploda. Tot ce stiu sigur este ca a fost cea mai scurta excursie din toata tabara. Am cules cateva ferigi, ceva conuri, niste pietre, vreo trei melci si cateva alune si ne`am intors la cabana.
Acolo, dupa cum era si normal, ne`am facut nevazuti. Ne`am pitit prin niste capite de fan pana la masa de seara si am facut schimb de melci si conuri, dupa care ne`am apucat de cautat caradaste si lacuste.
Cina nu a mai avut incidente pentru ca ne`am asezat la o masa lipita de perete si vecina cu cea a profesorului supraveghetor, astfel incat Bivolul trebuia sa faca o minune pentru a se putea impiedica de noi. Am mancat de parca era ultima masa. N`am mai stat sa mestecam, mancam repede de parca ne lua in cateva secunde cineva mancarea din fata. Nici acum nu stiu de ce ne grabeam, pentru ca tot cu animalul in camera trebuia sa dormim…

Am terminat primii de mancat si am plecat cat de repede am putut in camera, cu mancarea pentru Mircea. Isi mai revenise, a mancat putin, in liniste, fara sa scoata nici un cuvant.
“Mircea, sa stii ca ne pare rau… Daca stiam ca asta pateai…”, i`am spus cu jumatate de gura.
S`a uitat la noi, a terminat de mestecat si de inghitit si ne`a spus.
“Nu m`ati obligat voi sa ma bag. N`ar fi trebuit, dar asta`i problema mea. Oricum, voi n`aveti nici o treaba, eu cu el am probleme si le voi rezolva curand de n`o sa le poata duce…”
“Da` care`i treaba, zi ca poate te ajutam si noi, ca abia mai stau in cur de la cate suturi am luat azi de la el”, spune Mecla destul de hotarat.
“Lasa, ca stiu eu. Voi luati si dormiti ca in rest ma ocup eu”, spune Mircea luand inca o gura de mancare.
Am mai incercat sa`l tragem de limba, dar n`am reusit. Era destul de hotarat sa nu stie nimeni ce va face in seara respectiva, si asta ne cam punea pe ganduri.

S`a terminat repede linistea pentru ca, inainte sa termine Mircea de mancat au aparut toti in camera, inclusiv jigodia si aplaudacii.
L`a vazut pe Mircea palid si tremurand tot, slabit si cu cearcane si a intors capul. Ii trecuse cheful de bataie si de misto, mai ales ca, dupa cum credeam noi, si`a dat seama ca Mircea n`a fost implicat in aventura cu pasta de dinti. Am presupus ca ii parea cumva rau pentru ca nu s`a gandit ca laxativul ala putea avea efecte atat de indelungate.
Si`a adunat aplaudacii si s`a asezat pe patul lui, urmandu`si ritualul de seara. A scos borcanul de miere, cateva felii de paine luate de la cantina si s`a apucat sa manance desertul in fata a 17 copii care salivau privindu`l. A rupt o felie de paine in doua, le`a uns cu miere si a dat cate o bucata aplaudacilor, dupa care a terminat singur restul.
Am stat cat de mult am putut langa patul lui Mircea, i`am adus apa, l`am ajutat sa mearga la baie, l`am invelit, na, cam ce faci pentru un prieten bolnav.

Dar a venit si ora de culcare. L`am lasat pe Mircea, parea ca se simte mai bine, si ne`am retras fiecare la patul lui. N`am reusit sa adormim pana cand nu ne`a scapat Bivolul cate o palma dupa cap asa, de noapte buna.
Am adormit inaintea Bivolului, cu speranta ca asta va fi toata “distractia” din partea lui in seara respectiva. N`a fost asa…
Ne`am trezit, eu si Mecla, dupa vreo jumatate de ora in rasul tuturor, pentru ca dihania varsase cate o cana cu apa peste fiecare si urla in gura mare “S`au pisat pe ei, hahahaha”.
Datorita oboselii si a farsei destul de evidente n`a durat mult distractia si, dupa un minut, s`au intors toti pe partea cealalta si s`au dedicat somnului. In schimb, l`am vazut pe Mircea. Statea chircit in pat cu ochii deschisi si zambea cu subinteles. Atunci mi`am dat seama ca pregatea ceva si nu noua, asa ca m`am intors si eu pe partea cealalta si m`am culcat.

“Bivoleeeeeee, daca te misti o sa mori!” a fost strigatul care m`a trezit dimineata, inainte de a da cu ochii de lumina. Era vocea lui Mircea. Un urlet disperat a trezit si restul cabanei.
Ne`am frecat la ochi si am incercat sa ne dam seama despre ce e vorba.
Mircea statea in fund pe patul lui, care era la distanta de trei paturi de al Bivolului si se uita zambind la Bivol.
Dihania era paralizata in pat si urla cat il tineau plamanii. Dupa cateva secunde am vazut si de ce.
Cum s`a luminat de ziua, Mircea s`a trezit si i`a turnat pe picioare toata mierea din borcanul dupa care salivase un dormitor intreg, dupa care a deschis geamul si a asteptat pana cand picioarele Bivolului (care dormea ca scandura sau ca o valiza in gara) erau acoperite de albine si muste, ganganii de care animalul se ferea ca de dracu`.

A aparut profesorul, au aparut si restul colegilor, a venit toata lumea si a incremenit acolo. Bivolul nu misca un deget, dar urla de parca il opera cineva pe viu. A fugit profesorul, a chemat pe un nene din preajma, au dat cu fum pe picioarele lu` asta sa amorteasca albinele si sa fuga mustele dar, in momentul in care le`au alungat, vreo 3-4 si`au lasat acele in labele picioarelor dihaniei. Norocul lui a fost, acum ca am mai crescut imi dau seama, ca era asistenta de la dispensar acolo si i`a facut o injectie sa nu intre in soc anafilactic si sa dea naibii coltul.
I se facusera picioarele Bivolului cat butoiul. N`a mai reusit sa se dea jos din pat pana la terminarea taberei, iar in tren a stat cuminte intr`un compartiment, pentru ca abia putea pune picioarele jos. Il ajutau aplaudacii sa mearga la buda si atat. In rest nu i se auzea gura.
A fost iar ancheta, nimeni n`a vazut, nimeni n`a auzit, Mircea se trezea sa mearga la buda cand a vazut si l`a anuntat, etc.
Oricum, dupa toata intamplarea, Mircea a negat vehement ca ar fi fost implicat, chiar si de fata cu noi. Dar, na, noi stiam ca el a fost, chiar nu trebuia sa confirme plus ca oricum nu l`am fi turnat la profesor.
Pana la urma nici n`aveam de ce sa`l turnam.

Era cel care ne`a daruit cele mai frumoase si mai linistite trei zile din toata tabara, plus drumul spre casa…