Amintiri (II)

Tinand cont ca multe episoade din serialul “Amintiri” au fost publicate inainte sa fac aceasta categorie si sunt multi care nu le`au citit, le voi intregra in noul serial, si le voi republica. Vor suferi mici modificari estetice, un pic aranjate sa dea “mai bine”.
Asta nu inseamna ca nu voi scrie si chestii noi… Stati relaxati ca mi`am intrat in mana, si cred ca veti avea doua-trei povestiri noi pe saptamana de acum.
Primul din seria celor republicate se numea “Vampirul din bucatarie” si, cei care nu stiu povestea, o pot citi mai jos.

E o noapte superba de vara. 2 noaptea. Ies la geamul de la bucatarie. Privesc cerul. E plin de stele. Liniste. Imi aprind o tigara si desfac o sticla de bere. Fumez. Trece masina politiei. N-am treaba. Fumez in continuare. Beau o gura de bere. Feeric.

De-odata, BUFF (Big Ugly Fat Fucker)!. Dihania. Mi-a cazut in cap. Am inlemnit, dar mi-am revenit repede, si am inceput sa urlu si sa ma scutur ca o copila de 10 ani care vede prima oara un soricel sau un paianjen. Ma mir cate octave pot scoate.
Reusesc sa scap. Dihania e pe gresie. Si eu la fel.
Nu stiu ce sa fac. Cu un ochi caut o arma sa ma apar in caz ca ma ataca. Cu celalalt ochi urmaresc dihania. Ea ma urmareste cu ambii ochi.
Chitzaie. Cred ca ma testeaza cu microundele. Simt cum privirea sa ma arde. Cred ca a realizat cat de curajos sunt. Tip dupa ajutor. Pentru ca nu mai am material sa-mi fac curaj. L-am uitat la calculator. Mda, tip degeaba. Sunt singur acasa…

Dihania se misca si chitaie. Imi da impresia ca vrea sa cheme ajutoare.
Unde naiba e tigaia aia de care ma impiedic tot timpul? Nu e. Cred ca, in sfarsit, cineva a pus-o la locul ei. Care-o fi locul ei?
Imi vin mie ajutoare.
Cainele. Auzise tipatul, si cred ca a venit sa rada de mine. Se uita la mine cum stau in fund pe gresie speriat de un liliac. Dupa privire l-am simtit ca e pe jos de ras. Realizez ca sunt pe cont propriu. Sa ma urc pe masa? N-are rost, ca dihania asta are aripi si m-ajunge oricum.

Cainele vede la un moment dat animalul. Se blocheaza. Se uita la mine, apoi la monstru. Monstrul era paros, si avea macar 12 cm.
Imens.
Cainele meu realizeaza ca nu cunoaste tipul de animal, asa ca se retrage, precaut.
“Sa pe el, ia-l!!!” ii strig. Se intoarce si-mi arunca o privire care-mi spune “Ia-l tu, ce m-ai vazut mai fraier? Nu vezi cat de mare e? Si s-a dat la tine care esti mai mare ca mine… Pe mine ma musca de nu ma vad… Sorry, nu ma bag… Nu-i treaba mea!”
“Las` ca mai discutam cand tzi-o fi foame” ii transmit printr-un ranjet.

Dihania a inceput sa miste. Misc si eu. Incep sa simt o usturime in crestetul capului. Nu-i cine stie ce, dar ma face sa cred ca m-a muscat. Dihania se scutura. Eu nu. N-am de ce sa ma scutur. Chitaie si-si ia zborul pe geam. Fug dupa ea blestemand-o.
Mi-a revenit curajul. De ce nu se intoarce? Ca-i arat eu… Prin fata mea trece in viteza alt liliac. Ma retrag in casa. Asta parea mai mare… Dac-o fi tasu`?

Imi reaprind tigara si continui berea. Cred ca sigur m-a muscat. Acum sunt nedumerit… Mai beau o gura de bere, mai trag un fum de tigara si ma gandesc.

Eu in ce ma transform? In vampir sau in Batman?