Nu vreau să fiu dumnezeu (XXXII)

Am plecat foarte devreme, vroiam, de data asta eu, să ajungem odată la acel blestemat de Andrei, care ştiam cu siguranţă că trăieşte. Am condus ca un nebun, toată ziua, oprind doar pentru nevoile fiziologice. Diana parcă înebunise. Pe tot drumul s-a comportat de parcă eu eram dragostea ei definitivă şi irepetabilă. Am auzit din gura ei cele mai frumoase cuvinte, care au darul să mulţumească orice bărbat.
- Şi, dacă îl găseşti pe Andrei, ce vei face? Eşti, totuşi, gravidă cu mine. Nu există ginecologi care să te poată scăpa de sarcină şi nu ai avea nevoie să gândeşti aşa ceva!, i-am spus.
- Nici nu-mi trece prin cap să scap de copil! Acest copil este rodul dragostei noastre! Chiar dacă nu doreşti tu, acest copil tot se va naşte şi nu există nimeni pe lume să schimbe acest lucru!
- Da, ai dreptate, cine ar putea? Eu?
- Poate Andrei!
Cu aceste cuvinte parcă mi-a băgat un cuţit în inimă. Simţeam, pe măsură ce mă apropiam, cât de mult începusem să-l urăsc pe Andrei. Cineva parcă îmi spunea tot timpul că greşesc! Aveam să aflu ceva mai târziu cât greşeam, de fapt!
Drumul nostru continua monoton, prin sate şi oraşe – evitasem autostrada din cauza tirurilor răsturnate – unde doar cei căzuţi pe stradă aminteau câtă viaţă consumaseră oraşelele şi sătucurile prin care treceam. Diana se comporta precum cea mai dorită amantă, parcă vroia să nu pierdem nici un moment până îl vom întâlni pe Andrei. Este inutil să mai spun că am oprit de trei ori să facem dragoste pentru că ea începea să aibă grijă de mine încă de când mă aflam cu volanul în mână!
Nu am înţeles deloc de ce se străduia să smulgă ultima sămânţă din mine. Deja ajungea să mă agaseze cu pornirile ei sexuale! Nu credeam că voi avea ceva de obiectat la acest lucru, dar iată că, o dată în plus, socoteala nu se potrivea…
Doar târziu, după amiaza, am oprit să dorm un pic. Eram extenuat de drum şi de prestaţiile sexuale pe care a trebuit să le ofer Dianei.
- De ce faci toate astea? Eşti convinsă că vine momentul în care nu vei mai avea nimic de a face cu mine şi îţi iei măsuri de precauţie?
- Nu, doar vreau să ştiu că mă satur de tine, pentru că nu ştiu ce va fi!
Ciudat, cumplit de ciudat cum se transformase Diana! Din fata cea pură, dedicată iubitului ei, acel Andrei, pe care nu dorea să îl înşele a devenit vampa dorită de orice bărbat, care părea că îşi trăieşte la maxim producerea ultimului ovul!
- Tu mă iubeşti?
- Sigur, îţi port copilul în pântec!
- Şi pe Andrei? Îl iubeşti şi pe el?
- Cred că da!
Era prea mult! Am tras brusc de volan şi i-am spus să coboare! Ştiam că îl iubeşte, dar nu puteam accepta acest lucru spus atât de abrupt!
- De aici te descurci singură!
- De ce îmi faci asta? Cu ce ţi-am greşit? Ce am făcut? Cum poţi să fi aşa?
- Tu mă întrebi pe mine? Tocmai tu?
- Dar ce am făcut?
- Andrei!
- Păi tu ai spus că îl căutăm!
- Dar credeam că e gata, că mă iubeşti pe mine, că suntem un cuplu, că nu mai are ce căuta cineva între noi!
- Spuneai că ştii că Andrei este în viaţă! Cine te-a pus? Puteai să nu zici nimic! Acum, dacă tu şti ,prin dracu ştie ce canale, că este în viaţă, trebuie să îl văd!
- Dar, nu trebuie să îl iubeşti!
- Nu îl iubesc, pot să o spun acum, mai mult decât pe tine!
Halal uşurare! Ce să zic? Muream de plăcere că ne iubeşte pe amândoi la fel. Sau că nu-l iubeşte pe Andrei mai mult decât pe mine! Ce urmează? Voi cuantifica dragostea ei pentru mine şi îmi voi petrece timpul aflând cât de mult îl iubeşte Diana pe unul sau pe celălalt?
Tot vorbind şi tot mergând, am ajuns la locul faptei, adică în oraşul unde ştiam eu că trăieşte Andrei! Era greu să îl căutăm acolo, nu aveam cum, era un oraş pe malul Mediteranei, în Spania, oraş destul de mare, dar mai ales răspândit!
- Cum dăm de el, m-a întrebat Diana superexcitată de faptul că suntem atât de aproape de Andrei.
- Habar nu am, am zis eu, cât se poate de sincer. În plus este noapte, deja, îl căutăm mâine!
Nu ştiu dacă apropierea de Andrei, de locul unde se afla el sau faptul că ştia că îl că îl va vedea a transformat-o, din nou, pe Diana în femeia care vrea totul deodată, brusc şi fără comentarii. Hainele de pe mine au zburat încă de pe stradă. Nici nu am apucat să urcăm sus în pensiunea la care oprisem, că deja făceam dragoste! Cred că eu făceam dragoste, Diana făcea sex!
A doua zi, de dimineaţă, am început să îl căutăm pe Andrei. Era ca şi cum ai căuta acul în carul cu fân! Asta până nu am ajuns la postul local de radio. Acolo am găsit un buton care punea în funcţiune un fel de reţea de radioficare, cu difuzoare instlate pe stradă, pe care, probabil fosat primărie o folosea ca să anunţe ce avea important de comunicat. Cum a dat de ea, Diana s-a repezit la microfon.
- Andrei, Andrei, dacă trăieşti vino la radio!
- Stai, măi fată, că nu e cuplată!
- Păi bag-o în priză!
- E băgată, dar aşteaptă să fac comutările necesare.
După vreo trei minute, instalaţia funcţiona perfect! Diana era dj, adică spunea într-una, Andrei, vino la staţia radio! Cum era firesc, în mai puţin de un sfert de oră Andrei a apărut!
Scris de Lucian Stanciu