Nu vreau să fiu Dumnezeu (XXXIII)

Când a intrat pe uşă a rămas trăznit. Ca la denitist! Nu putea scoate o vorbă! Diana, la fel, a avut o tentativă să îi sară de gât şi apoi a rămas fixă. Eu stăteam ca boul şi priveam la ei doi, care se priveau în ochii. Cred că ar fi durat mult mai mult dacă nu rupeam eu tăcerea!

- La dracu, nu ziceţi nimic?

- De ce nu m-ai căutat?, a rupt prima tăcerea Diana.

- Am vrut, dar nu am putut!

- De ce eşti nemernic?

- Nu sunt, s-a întâmplat ceva între timp! Cu ăsta ce e?, a întrebat el, făcând referire directă la mine!

- Auzi, bă, ăsta ţi-a adus iubita până aici! Aşa că ar trebui să dai dovadă de mai mult respect!, i-am spus.

- Pentru cine, mă? Fac pariu că ţi-ai tras-o cu ea!

- Asta nu e problema ta, atâta timp cât nu te-a interesat nimic de mine atât timp. El m-a adus aici, nu ai venit tu să mă cauţi! De ce?

- Pentru că, vei vedea, lucrurile sunt mai complicate!

- Mai complicate cum, nenorocitule!

- Am un copil!

La faza asta am amuţit toţi! Şi eu, şi Diana şi Andrei, care privea pe rând, când spre mine, când spre Diana! Diana se schimba la faţă şi ştiam că va răbufni! Cu siguranţă locul meu nu era acolo, nu aveam ce căuta! Am plecat peste drum de radio, unde era o terasă şi, pot să afirm cât se poate de serios, am savurat o bere, alături de o plăcere perversă! Ştiam că urmează, acolo peste drum, un scandal monstruos!

Diana a ieşti plânsă, după vreo douzeci de minute. După cât era de distrusă, mai că îmi venea să cred că ăla a bătut-o.

- Ai păţit ceva?

- Nu, e în regulă, haide să plecăm!

- Unde?

- Indiferent, nu mă interesează!

- Stai jos un pic şi hai spune-mi ce este, cum este?

Am aflat că Andrei trăia de mult o poveste de dragoste cu o tipă din zonă, care a născut un copil cu puţin timp mînainte de a muri. Andrei era disperat neştiind cum să crească copilul şi fericit că Diana a apărut, văzând în ea salvarea de la chinul de a creşte un copil singur. Chiar i-a spus acest lucru, la care Diana i-a replicat sec că nu se poate. Că ea va trăi cu mine, că regretă că l-a căutat, că să-şi vadă de viaţa lui şi să o lase în pace. După care a ieşit.

Acum, parcă Dumnezeu era fanul meu! În sfârşit scăpasem de coşmarul Andrei! În sfârşit, Diana singură alesese. Mă vroia pe mine!

- OK! Haide să plecăm!

- Unde?

- Unde vrei tu, nu mă interesează, mergem într-un loc frumos unde vei naşte şi vom trăi fericiţi atâta timp cât vom trăi!

- De acord!

Când să plecăm de pe terasă, apare şi Andrei, vădit bulversat.

- Diana, te rog, am nevoie de tine, te rog, ai milă de mine! Ai milă de copilul meu! Nu ştiu cum să mă descurc!

- Haide să mergem, a zis Diana!

- Stai puţin! Copilul acela, poate că are nevoie de tine!, am spus eu împins de nu ştiu ce impuls. Cât timp are?

- Patru luni, de viaţă şi peste un an de când mă minte ticălosul acesta!

- Patru luni, din care trei tu le-ai petrecut cu mine! Haide să luăm copilul cu noi!

- Auzi, măi, venim să ne dai copilul, îl luăm cu noi şi apoi te descurci!, i-am spus eu lui Andrei!

Omul părea înfrânt, distrus!

- Vin şi eu cu voi! Nu am pretenţii la nimic, nici măcar la Diana, dar lăsaţi-mă să vin cu voi!

- Dacă vrei să luăm copilul cu noi e ok, dacă nu, la revedere, a tranşat sec Diana!

- Bine, haideţi să-l luaţi!

Am mers toţi trei, noi în maşina noastră, Andrei în a lui, până la un imobil cochet, situat pe marginea râului care curgea prin acel orăşel. De jos am auzit scâncete de copil.

- L-ai lăsat singur, animalule!, am auzit-o pe Diana.

- Păi ce vroiai să fac?

Am urcat şi l-am găsit pe micuţ într-un pătuţ. Era relaitv curat, dar se vedea că avea nevoie, rapid, de pamperşi noi. Diana l-a schimbat repede şi i-a preparat un lapte praf. Cu biberonul în gură, în braţele Dianei, micuţul a tăcut rapid!

- Cum îl cheamă?

- Roger Paul, dar eu îi spun doar Roger. Aşa vroia mama ei să-l botezăm!

- Când urma să aflu de legătura ta, a întrebat Diana.

- Urma să-ţi spun, dar evenimentele au luat întorsătura asta. Apoi m-am pomenit singur cu el şi nu am mai ştiut ce să fac. Oricum nu ştiam dacă mai trăieşti, nu aveam cum să dau de tine!

- Şi, acum când m-ai văzut, nu ai rămas surprins, te aşteptai să apar?

- Acum câteva nopţi mi-a apărut un om în vis şi mi-a spus că vei veni aici peste câteva zile. Nu ştiam cine este, acum, însă, ştiu! E tipul tău, amantul tău, prietenul tău sau cum vrei să-i spui!

Diana s-a întros brusc spre mine.

- Cum?

- Nu ştiu, ştiu doar că într-o noapte am aflat că trăieşte! Te-am întrebat dacă vrei să mergem şi ţi-am spus că nu îţi va place ce vei afla. Acum îmi dau seama. exact, despre ce este vorba! Nu ştiam că are un copil, nu ştiam exact ce să îţi spun!

- E clar! Trebuie să plecăm! Vrei să laşi copilul la noi?

- Vreau să vin şi eu cu voi! Este inuman să mă lăsaţi aici! Suntem, poate, ultimii oameni de pe pământ. Vă rog, nu mă lăsaţi aici!

Eu eram aproape convins, în ciuda la tot ce nutrisem despre Andrei, să îl luăm cu noi! Diana a fost neînduplecată!

- Copilul poate veni cu noi, dar tu nu!

Am plecat şi am lăsat un Andrei distrus, terminat, în pragul nebuniei. Când ne-am pregătit de plecare, pînă am strâns bagajele micuţului, Andrei plângea şi ne implora să îl luăm cu noi! Diana a fost foarte hotărâtă, în ciuda faptului că eu eram aproape convins că ar fi fost un gest uman să îl luăm şi pe amărâtul ăla cu noi!

Am plecat înapoi, la dorinţa Dianei, spre Austria. Şi mie îmi convenea acea ţară ca loc de aşezare a spontanei familii care acum avea şi un copliaş mic, plus unul pe drum! Întoarecerea a fost mai anevoiasă pentru că Roger Paul avea nevoie de odihnă, nu puteam călători cu el non stop în scăunelul de copii luat dintr-un supermarket.  În prima noapte de popas, după ce l-a culcat pe Roger Paul, Diana a venit la mine. S-a întins lângă mine şi mi-a dat de înţeles că mă vrea. A fost prima noapte în care am respins-o. I-am spus că sunt obosit şi că o rog să aştepte până dimineaţa. A plecat supărată în camera lui Roger Paul şi eu am adormit rapid, obosit de drum şi de evenimentele de peste zi.

Din nou am avut un vis ciudat. Mi s-a arătat călugărul bătrân din mănăstrirea din Apuseni, care mi-a spus că trebuie să caut ceva în cel mai tainic loc al omenirii, ceva care îmi va da răspuns la tot. Atât şi nimic mai mult! M-am trezit şi mai buimac decât eram! Nu ştiam ce să cred despre visul meu. Am coborât pe pipăite, că încă era întuneric, în bucătăria casei unde poposisem să îmi iau o apă minerală. Când am deschis uşa mi s-a părut că am văzut o umbră. Am aprins lumina şi nimic. Am deschis uşa frigiderului, am luat apa şi am închis uşa agregatului frigorific. Când uşa a făcut click am simţit ceva mişcând în spatele meu. M-am întors rapid şi l-am văzut pe Andrei. Mă privea perfid cu un pistol în mână.

- Dacă tu mori, rămân cu Diana!

Imediat cum a spus aceste vorbe a tras.  Am simţit o arsură puternică şi o lovitură cruntă în piept. Am căzut pe jos şi de sub cămaşă am văzut cum curge sângele. M-a cuprins o satre de slăbiciune, de bine, de linişte…