Anticariatele de fite de pe Magheru
Scris de JuliusSaptamina trecuta, desi ma gaseam cam strimtorat si nu prea aveam bani de spart pe carti (simbata juca Stiinta si veneau niste amici la mine sa ne uitam la meci, iar astia nu citesc Joyce), am dat o tura prin librariile de pe Magheru. Eram dispus sa cheltuiesc atit de putini bani incit, daca le-as fi spus suma, i-as fi imbolnavit de invidie chiar si pe George Copos si Ion Tiriac. Prin urmare, nu mi-am luat nimic (cunoasteti scuza: pe astea le am si pe restul le-am citit), dar am dat o tura si pe la anticariate, sa-mi adorm constiinta.
Nu mai intrasem intr-un anticariat, cred, de pe vremea cind eram student. In primul in care am intrat, erau o multime de copii ale unor desene sau harti vechi si niste tablouri jenante, la care rama era mai scumpa decit pinza. Carti nu erau mai multe decit poate citi un inginer intr-o viata (adica inainte sa conchida ca a citit destul si sa-si dedice restul zilelor recitirii la nesfirsit a operelor complete ale lui Sven Hassel). Si, in general, erau exact cartile pe care le-ar citi un inginer (deci, le citisem). In al doilea anticariat, era sa lesin la intrare din cauza mirosului. Cu timpul, m-am obisnuit, asa ca am inceput sa ma uit fascinat pe rafturi – in viata mea nu mai vazusem o asa colectie de jafuri. Carti fara coperte, carti din paginile carora puteai ghici cu usurinta felurile preferate de mincare ale fostilor proprietari, carti roase de soareci sau partial salvate de la incendiu, cutremur si alte dezastre. Ca titluri, anticariatul nu statea rau. Preturile, insa, erau de pe alta lume, maestrul cofetar Copos insusi, daca viata i-ar fi scos in cale carti si nu prajituri sau televizoare, s-ar fi jenat sa ceara banii aia de la semenii lui. “Vieti paralele”, Plutarh, doar volumul I, editie 1967, cu paginile inmuiate fara zgircenie in untura, coperte patate de nechezol, mirosind ca autobuzul 102 cind iese platforma industriala Republica din schimb, costa 390.000. Tot un Plutarh obosit, ultima data utilizat probabil peste borcanul de muraturi, costa 390.000, in conditiile in care la librariile Humanitas e in jur de 300.000, scos de editura Cartier, coperte cartonate si legat excelent. Am mai vazut un Appian citit inainte de niste soareci, la 400.000 (e drept, pe asta nu-l gasesti in librarii), un Suetoniu fara coperte, editia concentrata, fara ultimii doi cezari, la 450.000, si multe carti comune in bibliotecile de bloc ale anilor 80, niciuna sub 300.000 (de pilda, “Winettou”, volumul 3, ala din BPT, 300.000, mai mult decit un Makine sau un Salinger nou-nout la Polirom).
M-am abtinut si nu l-am intrebat pe preacinstitul anticar de ce giorsele lui, nici macar niste raritati, costau mai mult decit vizavi, la librarie – in fond, vorba lui Itic, nu-l invat eu sa faca afaceri. Probabil ca, la preturile astea, se adreseaza clientelei din Pipera care tine sa-si incropeasca o biblioteca. Caz in care, intr-adevar, e normal sa le vinda mai scump ca in librarie: astea, nea Gigi, sint gata citite.
“astea, nea Gigi, sint gata citite.” – PRICELESS
))
Comment by demas — November 6, 2008 @ 12:04 am
Plus ca unu ca nea Gigi si mai punem si asociatii sa fie treaba treaba, vor sa para culti, si cum poti parea cult cu o carte noua in biblioteca ? Si ca sa cumperi una noua si sa o jerpelesti tu e cam mare deranjul plus ca scrie si anul cand a fost tiparita. Deci ca sa pari cult trebuie sa iti cumperi carti vechi si sa arate cat mai nasol posibil, iar cand vine cineva la tine in casa le zici: “Uite ba cat am citit eu inainte sa devin cioban!”
Comment by Alex Olaru — November 6, 2008 @ 12:31 am
Comment by Robintel — November 6, 2008 @ 12:36 am
Comment by je — November 6, 2008 @ 12:39 am
Asta e ca si faza cu tipu’ care se duce la o librarie a sa cumpere 1 metru de carti
Comment by theheartcollector — November 6, 2008 @ 1:01 am
Ontopic
Iti place Sven Hassel ? Ai un 10 din partea mea. Mi se par cam ridicate preturile. La Universitate sunt carti de calitate la preturi bune.
Offtopic
Pun pariu ca pentru unii cartile enuntate mai sus sunt OZN-uri, dar sigur toti vor spune ca le-au citit.
Comment by Rashay — November 6, 2008 @ 1:23 am
Eh, mai e faza cu “sunt carti de colectie” … Ca au o vechime in spate . Partea proasta e ca daca arata execrabil … nu se mai merita. Daca ar fi fost in stare buna, pentru un colectionar ar fi fost chilipir.
Comment by Lucian_bz — November 6, 2008 @ 2:04 am
Cartile sunt precum vinul, cu cat sunt mai vechi cu atat sunt mai bune!
Comment by Razvan — November 6, 2008 @ 7:24 am
Eu cumpar carti din anticariat dupa o regula stricta: pretul sa fie max 70% din pretul initial si volumul sa arate bine, cu coperta integrala, fara mizgilelipe pagini, guma lipita la cuprins si colturile indoite drept semn.
Desi de cele mai multe ori prefer sa cumpar cartile de noi. Nu e ca si cum cumpar carti zilnic. Si 1-2 mil pe luna pentru 5-6 carti valoroase nu mi se pare exagerat. Plus ca nimic nu se compara cu mirosul acela de tiparitura proaspata, foi neatinse, unele inca lipite intre ele… Nu zic bine?
Comment by Ionouka — November 6, 2008 @ 10:09 am
asta deja nu mai este invitatie la citit:))
mai bine lecturezi 2 beri=))
Comment by cipoc — November 6, 2008 @ 10:21 am
@rashay, las dom’le important e ca tu esti printre aia doxati
Comment by calinr — November 6, 2008 @ 10:26 am
Cautam mai demult Thomas Morus – Utopia, la libraria Eminescu era mai ieftina cu 40% decit la tarabagii din fata universitatii. De atunci ma holbez mai intii prin librarii si dupa aia pe la tepari.
Comment by PicPoc — November 6, 2008 @ 10:55 am
da din pacate anticarii le vand f scump..doar la Universitate ce am vazut niste preturi mai accesibile..super fazele cu jiji si copos:)))
Comment by 1923 — November 6, 2008 @ 12:17 pm
Iar am dat 2 click-uri sa-ti citesc articolul !
Julius, ai lansat site-ul ala sau mai astept ?
Astept…
Comment by John Doe — November 6, 2008 @ 12:27 pm
Imi amintesc cand eram prin Franta si am intrat intr-un anticariat sa iau niste carti de citit, si mi-au picat ochi pe 2. Una era despre viata lui Nostradamus in care explica cum a ajuns faimos intr-un timp in care vrajitorii erau arsi pe rug si a doua o antologie de nuvele SF. Prima costa 4 euro si a doua costa 2 euro. M-am dus cu ele la tejghea sa platesc, anticarul m-a masurat si a observat ca sunt student si mi-a spus ca ambele carti fac 5 euro. Cu 10 euro am luat un catalog astronomic in perfecta stare cu coperti cartonate, harti stelare si planetare etc.
Comment by ictin — November 6, 2008 @ 1:17 pm
sincer, nu inteleg mania asta cu maculatura.. ai mei au adunat o biblioteca intreaga de hrana pt rozatoare, am parcurs si eu mare parte din ea dar, de cand am descoperit niste site-uri cu PDF-uri (literatura romana si straina, nu carti de spec), n-as mai da un leu pe hartie, si mai ales veche. OK, colectionarii sunt alta categorie. dar, in loc de un LCD curat, preferati gioarsele alea pline de cine stie ce boli de piele o fi avut proprietarul?! nu mai vorbesc de locul ocupat in casa.. daca nu esti bibliofil, doar continutul conteaza si, daca e si gratis, cu atat mai bine!
Comment by E-nigma — November 6, 2008 @ 2:31 pm
@Razvan: da, dar sa nu uitam ca pana si vinul se mai acreste cateodata.
Comment by Sfinxul — November 6, 2008 @ 5:09 pm
ma tu ori tii cu stiinta ori ai chef de baza ……..
Comment by olteanu007 — November 6, 2008 @ 9:59 pm
@E-nigma
Uiti ca o carte poti sa o citesti in pat, la wc si in multe alte locuri;
Nu toata lumea are laptop,cat despre cititul pe pda,nu-ti doresc decat sa incerci.
Comment by teddy2k — November 7, 2008 @ 11:13 am
Este foarte trist… am vazut acum ceva timp chestia asta si inafara de un anticariat pe care inca il mai vizitez ocazional(pe la Universitate), incerc sa imi cumpar carti noi…
Lasa ca oricum se duce nea Gigi sa isi cumpere “carti gata citite” de le ei in, asa ca nu o sa dea faliment:)
@E-nigma: Pe mine unul ma deranjeaza sa stau cu ochii in monitor si sa citesc mult… mai bine cu o carte intins in pat. Dupa ce citesc o carte incerc sa. o pasez si la altii care vor sa o citeasca (asta din cauza spatiului pe care il ocupa).
Comment by sid — November 7, 2008 @ 11:21 am
Error.
Comment by Mihai — November 7, 2008 @ 11:45 am
Am dat din nimereala peste acest blog. Sunteti din generatia celor cu pampersi, mc. donalds si coperte lucioase? Am in casa “Etica” lui Spinoza intro traducere veche (Katz) si cu coperta mai deteriorata. In consecinta, am cumparat si am daruit cuiva o editie noua a cartii. Editia recenta arata bine si atat. Nu pot fi comparate cele doua traduceri. Cea veche are farmec, consistenta, coerenta, iar cea noua e sub orice critica. Aviz amatorilor. Pe afara-i vopsit gardul…
Comment by vax — December 29, 2008 @ 11:57 am
Cartile vechi au parfumul lor. E foarte adevarat ca traducerile de altadata apartineau unor artisti iubitori ai frumosului , astazi insa…
Comment by monica — April 1, 2009 @ 8:14 pm