Eu, faţă cu reacţiunea maghiară

Scris de VisUrat

Eram în primăvara anului acesta în delegaţie, la Târgul Internaţional de Turism din Budapesta. Cazat la Novotel Congres din Buda, hotel de 4 stele, cu pretenţii. Delegaţia era formată din patru persoane: directorul hotelului, eu, şi două fete. Am fost desemnat trezorierul delegaţiei – gravă greşeală, abia apoi am cunoscut ce înseamnă deconturile comuniste din firma în care lucram, adică mi-au ţinut ăia din salariu aproape mai mulţi bani decât îmi dăduseră la plecare! – şi, firesc, a trebui să mă ocup de ştampilarea delegaţiilor. Cobor eu dimineaţa la recepţie şi o dau pe engleză:
- I need a stamp on this papers!
Tipa de la recepţie, dovedind încă o dată mândria maghiarilor vis-a-vis de limba pe care o vorbesc (cert este că îi înţeleg, după ce te-ai străduit atâta să înveţi limba aceea imposibilă, chiar nu îţi mai arde de învăţat alta!), nu vorbea engleza. Nici franceza. Le stâlcea pe ambele, dar un lucru era clar. De “stamp”, nu auzise. Încerc cu vagile mele cunoştinţe de maghiară să îi explic. Ardelean fiind, mai am oarecare idei despre cum ar trebui să sune unele cuvinte în maghiară. Şi, dacă nu le ştiu, măcar sunt inventiv! Aşa că îi spun, clar şi răspicat, în română, că am nevoie de ştampilă! Nimic. Îmi vine ideea şi îi zic ştanţă! Nimic. Văd obiectul pe masa recepţie şi i-l arăt! Lumina apare pe chipul ei precum soarele după furtună:
- A, ioi, pecete!, cu accent pe ultimul e.
Da, măi, fată dragă, acum pricep şi eu de unde vine Buzduganul cu trei peceţi a lui Mihai Viteazu! Rezolv problema şi îmi rămâne în gură un gust amar… Peceţile de pe buzduganul unirii înfăptuite cu forţa de Mihai erau de origine maghiară!
Mă duc la bar, să beau o pălincă, termen despre care dezbătusem des în facultate cu Poicii şi prietenii şi trăsesem concluzia că este un cuvânt sfânt şi pur românesc, aproape dacic, luat cu forţa, nu împrumtat, de unguri de la noi. Cer pălinca de cireşe, (da, ştiu cum se spune la cireşe în maghiară, dar mi-e imposibil sa scriu acel cuvânt cumplit!) şi îi spun barmanului să treacă consumaţia pe contul camerei. Barmanul tastează ceva pe computer, iese şi un bon şi mă întreabă:
- Ştanţio?
Acum, clar de tot, asta semăna cu ştanţă! zic eu. Că pe lângă pecete, or fi luat şi ştanţă din română, dar aia de la recepţie nu ştia, o fi vreun neologism pentru ei! Dar la ce să am nevoie de ştampilă pentru pălinca pe care mă pregăteam să o sorb, că doar lucram în ultima firmă comunistă rămasă în România. Aşa că zic, epuizând 40% din cunoştinţele mele de maghiară:
- Nem!
- Nem ştanţio?, mă întreabă barmanul!
Aştia s-or fi vorbit, i-o fi zis aia de la recepţie că sunt un maniac al ştampilelor, de insistă ăsta atâta!
- Nem ştanţio, mă hotărăsc eu să tranşez disputa!
Ăla îmi arată monitorul, unde scria clar, la camera mea, Stanciu Lucian!
- Nem ştanţio luţion?
Aşa am aflat cum se pronunţă numele meu în maghiară! Şi că la ştampilă îi spune pecete şi nicidecum ştanţă sau orice alt derivat din acest termen.

De la Stanciu din Tirol (17) Comentarii

Pe aceeaşi temă

17 Comments »

aaaahahahahahaha =)) You made my day!
Îs curios ce păţeai dacă te duceai în China.
Mai Mihai, ai site de turism, de ce nu facem afaceri impreuna?
) Vai ce şovinist intolerant eşti… )
tare….by the way…mai sunt inca firme comunite in tara noastra…stai flex…
Eu am cunoscut in Germania un turc. De fiecare data cand nu stiam un cuvant cum se spune in engleza (nici eu , nici el nu le aveam cu germana) o spuneam in romana. Spre surprinderea mea, in 70% din cazuri erau la fel cuvintele.
ma poti contacta la adresa din acest post sa discutam. mersi.
@armamortală corrrrrect! ):)) pacat ca si povestea asta e prea putina mi-ar fi placut sa aud si mai departe, cum s-a mai distrat omul
uite încă un motiv pentru care nu-i suport pe ăştia. păi la ce mama dracului vii tu în Românica şi nu cunoşti nici măcar româna, engleza sau măcar franceza. Oi fi tu mândru că eşti maghiar, da’ măcar o limbă de circulaţie internaţională trebuia să ştii şi tu! Asta apropo de maghiarii din România.
Cât despre aia de la recepţie, şi mai grav. Hotelul de 4 stele e frecventat mai ales de străini, care mai mult ca sigur habar n-au limba aia a lor. Decât în cazul în care străbunii lor au fost călăriţi la propriu de fiii lui Ginghis Han.
foarte tare, eu am fost in ungaria la hotel atlas, de trei stele de prin centru, acolo vorbeau toti engleza la perfectie si aveau chiar si o romanca de’a noastra la receptie, a fost f tare
pacat ca la alte hotele mai bune nu e la fel, macar engleza sau limbajul semnelor
cum pula mea sa angajezi o receptionera care nu stie o limba straina?
deci faza cu ungurii care nu stiu engleza e veche, io mai merg pe la ei la distractie, btw la capitolul clubbing si civilizatie in club sunt peste noi cu vreo 20 de ani, aceeasi problema o am si eu acolo ca ei nu vb numa maghiara …
Lasa ca si la Berlin la hotel de 4 stele ne intelegeam cam greu cu o nemtoaica tanara de la receptie. Invoice, invoice….hehehhe.E ciudat ca tinerii nu stiu engleza si nu te poti intelege cu ei cat de un “left and right” pe strada ahead….
Luţion, salutări de la Denişo, fostă Lolo, actuală Bârgău. Aş vrea să ştiu cum se pronunţă noul meu nume de familie în maghiară, dar ceva îmi spune că doar eu vreau să ştiu!
ioi, ce tare
eu am avut o experienta de genul asta in bulgaria, la o intalnire cu oameni din sud est
adica sarbi, albanezi…
aia vorbeau fiecare in limba lui, dar se intelegeau
eu intelegeam din cand in cand cate un cuvant
la un moment dat vorbeau de cozonac
singura problema ca nu-i nici romanesc…
http://dexonline.ro/search.php?cuv=pecete
ii slav…
cu engleza e mai greu p’acolo. mi s-a intimplat sa-i intreb cebva pe strada, in engleza si mi-au raspuns in germana…