Peisaj estival cu muncitori şi poliţist

Între Constanţa şi Mangalia, dau de un indicator galben de limitare temporară a vitezei la 40 km/h. Peste 50 de metri, un alt indicator limitează viteza la 10 km/h. Maşinile se scurg ca melcul şi şoferii pot vedea în dreapta o scenă drăguţă, Ordinul Muncii clasa I: pe o porţiune de circa 100 de metri, aliniaţi în şir de-a lungul drumului, cam 20 de muncitori stau ca tăticii, tolăniţi pe nişte scaune albe, din plastic.
În capul rîndului, pe primul scaun, şade un poliţist burtos. Îşi ţine cascheta pe genunchi şi îmbrăţişează cu privirea traficul; pe chip i se citeşte o expresie de mulţumire, întîlnită adesea la oamenii în timpul serviciului cărora nu s-au semnalat evenimente deosebite. Muncitorii îşi sorb bericile în tihnă – nici în timpul serviciului lor nu s-au semnalat evenimente deosebite (cum ar fi munca sau alte chestii neplăcute).
Nicăieri nu se vede vreun utilaj, o lopată, un tîrnăcop – nici un indiciu că în zonă s-ar fi demarat vreo lucrare (cei mai puţin experimentaţi dintre dumneavoastră or să spună că prezenţa muncitorilor ar putea fi un indiciu, însă muncitorul, prin natura sa, stă – v-am mai spus, de aici numele de “muncitor”).

De ce erau puse atunci indicatoarele de limitare de viteză? Habar n-am, singura explicaţie logică pe care am găsit-o eu ar fi aceea că poate oamenii n-aveau chef să le ridice toţi automobiliştii praful în berică.