Sebastian Bârgău: Gânduri logice la turație maximă

26 06

În timp ce căutam să ajung la expoziţia de fotografie a lui Vlad Petreanu de la hotel Ramada Nord, şi date fiind antecedentele, mă întrebam ce o să fie acum: o să arunce lumea cu roşii în el? Arde hotelul din temelii? Fiindcă eu sunt convins, şi timpul mi-a dat dreptate, că Petreanu a avut şi o ursitoare haină ascunsă după perdea, care l-a lovit cu bagheta ei fermecată peste poponete şi i-a zis printre dinţi: „Da, mă, dar o să-l cunoşti pe Julius!”.

Iată-mă aşadar la versinaj, uitându-mă cu o mină competentă la fotografiile semnate de Vlad Petreanu şi Cosmin Tudoran, plimbându-mă agale de la un exponat la altul şi clătinând ca un dobitoc din cap, aşa, ca şi cum nimic n-ar fi mai firesc pe lume pentru mine decât să stabilesc valoarea artistică a operelor expuse în toate galeriile din oraş. Pesemne că făceam o figură foarte impozantă, pentru că Ionuţ Oprea a simţit curând nevoia irezistibilă de a mi se alătura, aşa încât acum făceam un cuplu perfect de zevzeci, întrecându-ne în a zvârli din cap şi a emite păreri competente de genul „Fii atent ce mişto e asta!” sau „Genială, să mor io!”. Fiind mai familiarizat cu lumea artei decât Ionuţ Oprea, am făcut chiar şi o observaţie de fineţe: „Parcă sunt mai bune pozele lui Cosmin Tudoran. Se vede că ăsta e fotograf profesionist, Vlad e doar la început”. Cam pe aici ni s-a alăturat şi Mordechai – marile spirite atrag mereu altele.

- Bă, zic, uite-l pe ăla de la Cassa Loco!
(vă rog să reţineţi că nu mă pricep numai la fotografie, ci şi la muzică).

- Păi ăsta e Cosmin Tudoran, ne informează Mordechai.
(deci nu era „fotograf profesionist”; vă rog să reţineţi că mă pricep la muzică).

Mă îndrept spre el cu entuziasm, cu mâna întinsă.
- Cooosmin! Felicitări! Excelente fotografii!
- Mersi, zice omul, roşind uşor.
(aşa sunt artiştii, vă rog să mă credeţi, mă pricep).

Mordechai mă prezintă:
- El e Julius. De la Daily Cotcodac.
- Aaaa! Foarte mişto blogul tău.

Sunt convins că nu l-a citit niciodată şi că, dacă-l întreb, n-a reţinut despre ce blog e vorba.
- E, lasă, nu-i nevoie să te prefaci că ştii. Nici eu nu ştiam că tu eşti Cosmin Tudoran.
- Ştiu, ştiu. Felicitări pentru Roblogfest.
(De ce mama dracului mă mănâncă mereu în fund s-o fac pe deşteptul?)

***
Pentru că arta face poftă de mâncare, suntem invitaţi jos, la un dineu. Platourile arată foarte bine, dar n-avem loc de ăia bine îmbrăcaţi.

- Vedeţi, mă? De-asta sunt ăştia bogaţi şi noi nişte rupţi în cur, zic filozofic, în timp ce oftez pe ascuns uitându-mă la păpică.
- Dă-i, bă, dracului, zici că n-au mâncat de-o săptămână.

Ăsta e Mordechai. A condus de la Constanţa, e lihnit şi mirosurile îmbietoare probabil îl torturează.

Când s-a rărit coada, ne-am urnit. Aşa, ca într-o doară, treceam şi noi pe aici şi uite că luăm o gustărică, mai mult aşa, din politeţe, să nu jignim pe cineva. Ne zgâim la platourile goale – carevasăzică, nu dispăruseră bogătanii din senin, nu ştiu de ce am presupus că ăştia s-ar sătura vreodată.
- Băi, zice Ionuţ, hai să luăm dracului o cafea, că se termină şi aia.
- Şi un coniac. Un digestiv, să nu ne cadă greu!

De foame, am băgat taclale. Mai la urmă, s-a organizat şi o tombolă – premiul era o excursie în Thailanda. S-a extras dintr-un bol. Noi n-am participat pentru că omul cu bolul, care colecta cărţi de vizită, ne ocolise – cred că n-a vrut să ne tulbure siesta. Din partea mea, a fost în regulă, chiar m-am bucurat că a câştigat tot un bogătan: să fi plătit din buzunarul lui, i-ar fi părut rău după bani mai mult decât mie.

***
Bogătanii se topiseră (era încă devreme, poate plecaseră la alte dineuri), băieţii strângeau mesele şi ne urau “să vă fie de bine!”, Ionuţ Oprea plecase la Aerosmith, doar eu şi Mordechai sudam ţigări şi nu plecam nicăieri. Aşa am cunoscut-o pe Alice Iacobescu, care e atât de mişto încât îi bate pe Petreanu şi pe Moise Guran şi cu stânga. După aia, a apărut şi artistul fotograf:

- Ce faceţi, mă?
- Bine.
- Aţi văzut fotografiile?
- Da.
- Şi de mâncat, aţi mâncat?
- Nu.
- De ce?
- Nu ne era foame.


Pe aceeaşi temă




No Comments »

No comments yet.

Leave a comment

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.