Paperboy

Domnii J şi P coboară agale treptele grădinii Cişmigiu, dar nu se îndreaptă spre colţul şahiştilor, aşa cum înfăţişarea lor pensionărească lasă de înţeles, ci cotesc spre stânga, pe aleile înţesate de băncuţe. De data asta, nu au timp să schimbe opinii politice cu oameni de vârsta lor, prezenţa lor în parc are un scop precis: să distribuie ziarul Daily Cotcodac.

Cei doi au stiluri de abordare complet diferite. Domnul P este excesiv de politicos şi se lansează în amabilităţi şi explicaţii interminabile, care îl fac să zăbovească în dreptul unei singure persoane minute bune. În schimb, domnul J este dezinvolt, glumeţ şi foarte, foarte expeditiv – pare mai degrabă un sergent bucurându-se de permisie şi fluierând admirativ după cele mai reuşite reprezentante ale sexului frumos. Vocea lui plină de voioşie răsună prin parcul uşor adormit, având câte o glumă adaptată la fiecare situaţie: “Ce faci, fetele, citeşti?”, “După ce termini cartea, uite şi eu ziar”, “Păi şi dacă pleci, ce? Îl iei cu tine, nu-l laşi singur în parc”, “E gratuit, nu insista să ne dai bani că nu luăm”.

Veselia pe care o emană nu-i înmoaie însă domnului J vigilenţa. Între două glumiţe, observă cu mare neplăcere că domnul P oferă ziarul şi unor persoane aflate în mod evident în afara targetului şi îl admonestează energic: “Crezi că beţivanul ăla e în target? Te gândeşti că are net acasă?”. Domnul P lasă privirea în jos, dar este salvat de doi moşuleţi care solicită ziarul gratuit. Lăsându-l pentru o clipă pe domnul P, domnul J se întoarce spre bătrânei: “Nu e pentru matele, bre”. “Da’ de ce?”, vrea să ştie al doilea bătrânel. “E cu de-alea tinereşti, bre, cu internet, nu ştii matale”. Moşuleţii râd de se prăpădesc: “I-auzi, mă, noi nu ştim. El ştie, că e de la oraş“. “De patru generaţii, bre”, zice domnul J, apoi le oferă, generos, câte un exemplar. “Dacă e, îl daţi la nepoţi!”.

Domnul P nu mai poate ţine în el şi replică plin de sarcasm: “Să mor io, parcă eşti Mugur Mihăescu. E incredibil câte glume de Vacanţa Mare ai făcut într-o oră”. Domnul J arată amuzat de reproşul ridicol al colegului său şi îl striveşte cu uşurinţa cu care striveşti un gândac: “Câte ziare ai dat tu, mă, şi câte am dat io?”. Domnul P coboară din nou privirea şi mormăie ursuz: “Mda…”.

Deci, dacă vă oferă cineva un ziar gratuit şi încearcă să vă capteze bunăvoinţa cu o glumiţă de Vacanţa Mare – e Eftimie.