Sebastian Bârgău: Gânduri logice la turație maximă

30 09

Priceputul de cartier

Scris de Sebastian Bargau

Va spuneam ieri ca mi-a crapat motorul din cauza celor de la RAR si ca l-am reparat intre timp. Ce nu v-am povestit (pentru ca vroiam articol separat pe acea tema) a fost experienta cu “Priceputul de cartier”, specie de animal biped intalnita in orice cartier de blocuri (sau chiar si de case) din orasele si satele romanesti.

Cum povesteam in articolul precedent, m-am dus la garaj fericit sa-mi pun placuta de inmatriculare pe motor si sa-l scot la o plimbare. Am ajuns acolo, nimeni. Tinand cont ca garajul in care-mi tin motorul e foarte aproape de un bloc plin cu ciori, m-am cam bucurat. M-am bucurat pentru ca am mai scapat o zi fara sa stie ciorile ce tin eu in garaj (a mai fost spart o data). Scot motorul, il pornesc sa se incalzeasca si ma apuc de inchis garajul. N-am apucat sa termin pentru ca a inceput sa se inece si sa scuipe benzina cu ulei pe toate gaurile. Dar asta nu mai conteaza. Ce conteaza este ca, in momentul in care l-am oprit si m-am aplecat sa ma uit la el sa vad ce se intampla, s-a umplut de priceputi de cartier. Nu exagerez, Robert mi-e martor, cred ca erau cel putin 10 gura-casca aparuti din senin sa-si dea cu parerea.

Cu totii stim priceputul de cartier, nu? E un nene burtos (de obicei), cu un maieu (daca-i cald) sau un pulover murdar (daca-i mai rece afara), cu pantalonii jerpeliti (i-a luat pe aia naspa, sa nu-i murdareasca pe aia buni) care ii ajung pana la jumatatea curului, lasand sa i se vada crapatura dintre buci atunci cand se apleaca (priveliste apreciata de foarte multa lume, normal). De obicei, priceputul de cartier sta cu o tigara puturoasa in coltul gurii si are o expresie de om ganditor. El sta si cugeta mult (sau cel putin asa i se pare) si, dupa cele 10 de secunde de gandire si de dat fumul afara, ti-o da sec:
“E de la jigleoare prietene! Sau de la electromotor. Sau de la baterie. Etc.”

Asa si cu astia de luni. S-au adunat si au inceput sa-si dea cu presupusul. Erau foarte seriosi si chiar credeau ce zic. Ce mai conta ca singurele motociclete pe care le vazusera in viata lor erau cele de la televizor sau cele care treceau din cand in cand pe strada? Ei stiau exact cu ce se mananca si ce anume a dus la acea problema. Clar stiau sa le si repare pentru ca, vorba aia, “Tot motor e ma!”.
Unul dintre ei s-a aplecat, si-a muiat degetele in zeama care se intinsese pe strada, a mirosit si a zis:
“Miroase a ulei cu benzina!”

Bravo Sherlock! Oare cum te-ai prins? Ce ti-a facut impresia ca noi nu stiam deja? Noroc de tine ca ne-ai confirmat ca miroase a benzina, nu de alta dar noi credeam ca miroase a crap umplut cu ciuperci si orez. Nu de alta, dar mirosul de benzina il poti usor confunda cu cel de paine calda sau parfum Bvlgari… In fine.
In timp ce ignoram cu gratie imboldurile priceputilor de cartier (gen: “mai da-i o data”, “ia porneste-o sa vedem de unde curge”, “da-i jos carena sa se vada mai bine”, “am eu o surubelnita, o aduc?”) si ma sfatuiam cu Robert despre cum trebuie procedat si pe cine trebuie sa chemam, alti priceputi au vrut sa se convinga daca maglavaisul care curge e benzina cu ulei. Cum credeti sa vroiau sa se convinga? Cu tigara aprinsa. Ca doar asa-ti dai seama daca-i benzina sau altceva, nu?

Dupa ce am bagat motorul inapoi in garaj si am trimis priceputii acasa (au plecat dezamagiti nevoie mare) mi-am dat seama ca “priceperea” asta e undeva intr-o gena a romanul. Deja imi imaginam priceputul cum sta linistit acasa, in fata televizorului, cu o bere ieftina in mana uitandu-se la Măruţă, Diaconescu sau la Narcisa salbatica si, deodata, inchide sonorul la televizor, lasa berea pe masa, isi ascute auzul, adulmeca aerul din casa, se uita spre geam si spune:
“Ceva s-a stricat afara! Un necunoscut s-ar putea sa aiba o problema cu ceva despre care nu stiu nimic dar nu conteaza. O surubelnita am, de un ciocan fac rost, cheie de paişpe are Costica de la parter, deci treaba-i buna. Hai sa ma duc la dat cu parerea!”

Si vine. Se uita ca mâţa in lemne cateva minute poate se prinde proprietarul care-i problema si e nevoie de el doar sa tina contra la vreun surub sau sa tina ceva sau, daca nici proprietarul nu se prinde, atunci incepe cu presupusul (asta in cazul in care are ceva minte, daca nu, merge la ghici si zice ca-i sigur). Daca vede ca si proprietarul se uita la problema la fel ca el incepe cu jigleoarele. Aia e o problema universala, stiu de la priceputul de tata care stie de la alt priceput. Cand iti crapa Dacia din ’82, primul lucru pe care trebuie sa-l faci e sa sufli in jigleoare. Daca n-ai rezolvat problema asa, chemi pe unu’ care se pricepe pentru ca se pare ca-i complicat si trebuie meserias sa se ocupe de reparatii. Asa si astia.

“Cred ca-i de la jigleoare!”
“N-are jigleoare…”
“Da’ ce are?”
“Injectoare.”
“Atunci e de la injectoare.”
Sunt curate, poti sa canti la ele… Demonstratie?
etc.

Bineinteles ca, in cele 40 de minute de mirare, panica, nervi, spume sau alte stari normale ale unui om caruia i s-a stricat jucaria in momentul in care trebuia sa se joace cu ea, nici un priceput de cartier nu a venit cu nici o idee, solutie sau diagnostic. Era ba de la jigleoare, ba a crapat blocul motor, ba s-a spart conducta principala etc. Cand a fost sunat omul care chiar se pricepe, la telefon s-a aflat ca e posibil sa se fi spart membrana de la pompa de vacuum. Cand mi-a zis asta Robert, de fata cu priceputii, am vazut reactii de genul “pompa de ce?”. Cand a ajuns meseriasul la fata locului deja se schimbase situatia, stia exact ce are si care e problema.

Pentru ca era un om care isi stia meseria si nu un priceput de cartier…


Pe aceeaşi temă




13 Comments »

  1. Sa inteleg ca ai ceva cu Bvlgari ? Sau a fost un brand ales complet intamplator? :p

      Comment by kllaus — September 30, 2010 @ 7:55 am

  2. se uitau ca broasca-n tzava. suna mai bine.
    din experienta, din pacate, pe langa faptul ca ai nervi din cauza evenimentului, mai arunca si astia cu benzina pe foc…

      Comment by costi — September 30, 2010 @ 8:23 am

  3. Slava Celui cu cerculetul pe cap ca priceputii de la mine din Pantelimon se limiteaza la Dacia 1300 si 1310. La motoare isi dau seama ca situatia ii depaseste asa ca se multumesc sa asiste in tacere.
    Imi pare rau sa aud ca t-i s-a stricat jucaria, am citit de multe ori amaraciunea din ochii fratiorului meu cand se defecteaza ceva la motocicleta lui dar fii optimist, vom avea o toamna lunga si o sa te plictisesti de mers cu ea.
    Daca ai oleaca de simt mecanic, poti cauta manualul tehnic pe internet sau sa vizitezi forumurile de profil si vei reusi sa remediezi singur anumite probleme.

      Comment by iceman — September 30, 2010 @ 8:30 am

  4. Deh, românaşii sunt atât de pricepuţi la toate cele că te miri cum de nu e fiecare dintre noi cel puţin milionar (în euroi), la câte ştim să facem. Cred că dacă ne strofocam puţin, ieşeam din criză înainte să intram în ea, la câtă inteligenţă musteşte prin toate şanţurile din romunica :D

      Comment by Cata — September 30, 2010 @ 8:40 am

  5. Asta îmi aduce aminte de un vecin d’ăsta care a venit ca musca la.. miere când a văzut că taică-miu încerca să pună niște ferestre în mașină. Sfatul nu a întârziat să apară: vă trebuie un portbagaj pe plafon!

    No shit?! Car zilnic ferestre? Stupid!

      Comment by Ionut Staicu — September 30, 2010 @ 11:11 am

  6. Unii dintre acesti “priceputi”macar sunt bine intentionati, si chiar vor sa te ajute……chiar daca habar n-au.

      Comment by Gyerko Szabolcs- Laszlo — September 30, 2010 @ 4:55 pm

  7. Ba bozgore da vrei te ajut si eu cu un Ardeal? Chiar daca habar n-ai ca defapt vreau sa iti dau foc.

      Comment by dan — September 30, 2010 @ 7:50 pm

  8. Sebi las-o mai usor cu “ciorile”.Nu de-aia dar nu as vrea sa te te bage vreunul prin spital.

      Comment by ovidiu — September 30, 2010 @ 7:54 pm

  9. Mi se pare normal ca nu-ti poti repara masina,motorul,frigiderul sau mixerul, pe toate in fata scarii. Pentru asta exista Pagini Aurii.

      Comment by WaTzaP — September 30, 2010 @ 10:47 pm

  10. ahhaha. Imi pare rau. Excat ce nu suporti, parca te cauta :p

      Comment by iyli — October 1, 2010 @ 2:58 pm

  11. si pe la mine sunt deastia, si ce ma enerveaza cel mai tare ii ca mai au si tupeu sa se bage unii “sa te ajute” ca doar ei sunt priceputii lumii si stiu cum se face.

      Comment by Deddu — October 2, 2010 @ 2:34 pm

  12. Bre… dar ce iti spusei eu tie…. apeleaza la mine ca te ajut cu mare drag.. mai pe lista de mess ce dreq .. acu sunt la servici dar vb noi diseara…

      Comment by Chucky — October 14, 2010 @ 4:11 pm

  13. [...] Orice ai face dai de cate un specimen. Daca repari ceva la masina/motor , apare imediat `priceputul de cartier` sa iti dea sfaturi . Iti cumperi un telefon, imediat apare el, o adevarata enciclopedie de [...]

      Pingback by Specimene « Carinus — January 26, 2011 @ 11:22 pm

Leave a comment

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.