Redescopera Romania pe doua roti: Craiova – Slatina – Caracal – Rosiorii de Vede

Miercuri dimineata (a sasea zi din “Redescopera Romania pe doua roti”), dupa ce ne-am spalat motocicletele (am realizat ca se cimentasera cu namol ventilatoarele de pe radiatoare si nu stiam de ce ni se incalzeau motoarele), am plecat voiosi (si cu speranta ca ghinionul nu ne mai urmareste) spre Craiova. Plini de bucurie am plecat din Targu Jiu, pentru ca scapam de cei mai incompetenti soferi din tara.

Stiam ca lista celor mai prosti soferi contine judetele Alba, Caras-Severin, Vaslui si Suceava. Am fost surprinsi sa aflam ca doljenii si gorjenii sunt cei mai prosti soferi din tara (pana acum). Nici macar argesenii nu-i intrec, chiar daca azi am trecut fiecare de cel putin trei ori pe langa niste accidente in Arges, accidente din care sigur nu am mai fi scapat cu viata.

In Targu Jiu si in Craiova, regulile de circulatie se pare ca-s optionale. Daca tu consideri ca te grabesti, treci pe rosu. Linia dubla continua sau chiar si cea simpla, e doar un marcaj pe sosea facut de aia de la drumuri pentru a-si justifica banii cheltuiti. Sensurile unice sunt motiv de ras. N-au cum sa fie unice daca-s mai multe, nu? Prin urmare se merge pe conceptul “primul venit, primul servit”. Daca ai intrat pe sensul unic primul, indiferent din ce sens, ai prioritate. Ei bine, noi nu stiam asta… In fine.

Am ajuns in Craiova destul de devreme, cred ca pe la 12:10, dupa ce am injurat intens faptul ca satele de langa Targu Jiu nu aveau placute de iesire din sat. Nu aveau pentru ca nu le trebuiau, pentru ca nu exista distanta mai mare de un metru intre sate. Caldura, soare, echipament de piele negru, 60 la ora… O placere. M-a distrat enorm faptul ca, la un moment dat, un indicator de intrare in sat era pus chiar la jumatatea unei gospodarii. Cu alte cuvinte, respectivul taran locuia intr-un sat iar curtea si, presupun, buda din fundul curtii le avea in satul urmator. Cu alte cuvinte, de dormit dormea intr-un sat iar de udat (si la propriu si la figurat), uda in alt sat. Revenind la Craiova.

In Craiova am ajuns relativ repede la Consiliul Judetean pentru ca stiam cat de cat drumul pana acolo. Am parcat si am plecat sa iau stampila. Am intrat in sediu si am cerut indicatii cum sa ajung la Registratura. Dupa ce aproape m-am ratacit (era undeva pe la subsol) am descoperit-o. Era un ghiseu cam la vreo doi metri de pozitia mea. Am batut si s-a deschis cartonul. O tanti se uita la mine de sus. La propriu. I-am zis ce vreau si mi-a taiat-o scurt:
“Eu nu pun stampila! Mergeti la domnul ****!”

Nu mai tin minte numele domnului acum, dar m-am intors la poarta sa aflu unde-l gasesc pe domnul. La poarta, complicatie maxima. Paznicul n-avea chef de munca iar politistul era interesat de caracteristicile motocicletei mele. Pana la urma, paznicul a pus mana pe telefon si a sunat-o pe doamna secretara a domnului sa ii spuna ca trebuie sa-l anunte pe domnul ca vine un anume Sebastian Bargau c-o treaba.

Pana sa afle daca domnul e disponibil sau nu, un alt nene discuta cu un batran care avea o banda cu insigne. Am auzit ca ala era cetatean maghiar si facea turul Romaniei si colectiona insigne cu stemele consiliilor judetene. Atunci m-am bagat si eu in seama si i-am zis ca si eu fac cam acelasi lucru, dar n-am nevoie de insigna, vreau doar o stampila. Prima intrebare a fost:
“Esti roman?”

I-am raspuns domnului Marius (asa-i ziceau aia de la poarta) ca da, sunt cetatean roman. Domnul Marius s-a uitat la mine, a dat din cap in genul “eu stiu ce sa zic…” si i-a spus paznicului sa sune si sa anunte secretara domnului ca domnul este cautat de doua persoane: un cetatean maghiar si un cetatean roman. Apoi l-a lasat pe ungur la poarta si m-a luat de-o aripa sa ma duca la domnul.

Pe drum catre domnul, m-a intrebat ce anume doresc de la domnul. I-am explicat ce anume doresc si atunci s-a oprit.
“Nu, clar nu! Noi nu punem stampile pe documente tiparite! Nu o sa ti-o dea, mergi degeaba… Mai bine incerci in alta parte.”
Mi-am asumat riscul cu domnul. Hai sa vedem daca-l pot convinge.

Am ajuns la secretara domnului.
“Sunteti domnul Bargau?”, m-a intrebat.
Am incuviintat.
“Intrati. Mai este cu cineva, dar a zis ca va asteapta si puteti intra.”
Intru. Dau buna ziua, ma prezint si-i spun domnului ce doresc.
Domnului i s-a luminat fata.
“Foarte tare!”, spune si apasa pe un buton. “Adu-mi stampilele!”, spune.

In secunda doi intra secretara cu niste stampile in mana.
“Pe care o doriti?”, il intreaba.
“De care vrei?”, ma intreaba domnul pe mine.
“Oricare, sa scrie Consiliul Judetean Dolj pe ea.”, ii raspund.
Domnul ia stampilele, ia o coala alba si se apuca de facut teste. O alegem impreuna pe cea mai buna si stampilam. Apoi incepem sa discutam, ii descriu proiectul, ii spun ce vrem sa facem, ii spun ce motociclete avem, tot tacamul. Domnul este super incantat. Ne ureaza drum bun, asfalt uscat si ne despartim strangandu-ne mainile.

Ies fericit pe usa si dau de domnul Marius. S-a facut negru cand a auzit ca am luat stampila in doar 2-3 minute, nu credea ca e posibil. S-a resemnat totusi si i-a zis secretarei:
“Plec sa-l conduc pe domnul Bargau pana la iesire. Revin.”
M-am simtit flatat, de la per tu devenisem si eu un domn in ochii domnului Marius. Cu alte cuvinte, era un domn in plus in Consiliul Judetean Dolj, institutia cu cei mai multi domni pe metru patrat…

Dupa ce-am terminat cu treaba, ies afara si ma apuc de dat pe twitter ca am terminat si acum vreau sa ma intalnesc cu bloggerii craioveni pe care-i anuntasem cu cateva ore inainte ca vin si ca sa ne intalnim la 12:30 in fata CJ-ului. Mi s-a raspuns: Suntem la Berarie, in spate la Hotel Jiul. Necunoscand atat de bine orasul, am cerut (de la aceiasi bloggeri) indicatii. Mi s-a raspuns: Vezi pe Foursquare.

Ne-am invartit vreo ora prin Craiova sa gasim Beraria, atat ca toate caile de acces spre ea erau inchise, puteai ajunge doar pe jos. Si cand ai motoarele pline de bagaje, nu le lasi in Craiova (orasul nu-i cunoscut chiar pentru lipsa infractionalitatii, da?) pe o strada laturalnica si tu te duci de nebun sa te intalnesti cu niste unii care n-au avut nici macar bunul simt sa-si ridice poponetul de pe scaun si sa vina sa iti dea indicatii (pentru ca nu stii orasul) sau sa stea cu tine la un citro (e dampulea sa chemi soferi la berarie sa se uite la tine cum bei, da?). Prin urmare ne-am decis sa plecam.

Cand ne-am decis ca ne-am facut nervi destui (adica dupa o ora de consumat benzina prin Craiova incercand sa ajungem la Berarie), a aparut Rares Cojocaru. Era pe strada si ne-a vazut. Am facut poze cu el, i-am dat stickere, ne-a explicat cum iesim din oras, ne-am pupat si am plecat.

La Petrom-ul de la gara ne-am intalnit si cu Blogatu, singurul craiovean care a avut bunul simt sa vina acolo unde eram noi. Ne-a rugat sa mai stam pana termina treaba (fugise de la serviciu sa ne vada), a incercat sa ne convinga si ca ne cazeaza, dar n-a tinut. A primit si el stickere, i-am explicat cum trebuie sa procedeze cu ele, ne-am salutat si ne-a condus pana la iesirea din oras catre Slatina.

Am ajuns la Slatina si am ramas surprinsi. Chiar daca majoritatea a auzit de Slatina doar cand carcotasii corecteaza pe cate unul care spune “Craiova este resedinta judetului Olt”, noi am fost impresionati de Slatina. A fost singurul oras in care n-am auzit manele urland din masini inmatriculate in Bulgaria si n-am vazut tigani. Dar nu asta ne-a impresionat cel mai mult.

Am ramas surprinsi in momentul in care am vazut ca orasul este extraordinar de curat si plin de flori. Sunt flori peste tot, iarba este taiata iar oamenii zambesc pe strada. Toti par foarte relaxati, toti stiu sa spuna “Multumesc” sau “Cu placere” atunci cand trebuie (cel putin cei 12-13 cu care am interactionat noi). Traficul era foarte lejer, regulile de circulatie respectate si n-am auzit nici un claxon.

La Consiliul Judetean, cand am spus pentru ce am avut nevoie de stampila, instant s-a rezolvat. Nu ne-am plimbat dintr-un birou in altul, n-am stat la coada etc. Am fost felicitati pentru proiect, ni s-a urat drum bun si ne-am despartit prieteni. Frumos oras. Trebuie sa neaparat sa revin pentru a-l vedea mai pe indelete, chiar daca n-are de oferit ca obiective decat o statuie si o fantana muzicala cu culori care este pornita doar seara…

De la Slatina am pornit spre Caracal. Chiar daca nu era in plan, am zis ca trebuie neaparat sa vedem Caracalul. E musai sa vedem inchisoarea de pe strada Libertatii, brutaria de pe strada Foametei, cimitirul de pe strada Invierii, ceasul garii si Casa Memoriala “Dan Diaconescu”.

Din nefericire n-am avut noroc. GPS-ul nu stie strazile respective (am inteles la Rosiori ca li s-a schimbat numele) iar Diaconescu nu era acasa, probabil o cauta pe Elodia prin alta parte, prin urmare n-am reusit sa vizitam casa lui memoriala. Am vazut un graffiti imens pe un bloc, graffiti care spunea “OTV te iubim” si am fotografiat ceasul garii.

Caracal mi s-a parut un oras care respecta bancurile si legenda (aia cu rasturnatul carului cu prosti acolo). In primul rand, toti cei de pe strada pareau picati din cer. Erau dezorientati, se uitau in gol, pareau ca-s de pe alta planeta. Am cerut indicatii catre gara, dar raspunsurile erau de genul “Pai… Aaaaa… Mergeti pe acolo si biserica va arata calea.”. Trist.

Cand am iesit din oras, Robert a facut un comentariu malitios: “Acu’, ca am plecat noi, s-a injumatatit media coeficientului de inteligenta din Caracal…”
Am parasit judetul Olt si am intrat in Teleorman.

Din nefericire, asa cum am aflat de la Serban, placuta cu intrarea in judet a fost furata. Prin urmare am facut noi o poza generica.

Judetul Teleorman e foarte trist. E trist si fad… Nimic de vizitat, nimic de facut, doar camp si oameni bronzati. Initial am crezut ca-s bronzati de la soare, apoi am vazut ca, pentru unii, etnia e de vina. Singurul obiectiv de vizitat acolo a fost satul Buzescu. Dar filmele si pozele de acolo le veti vedea in urmatorul articol.

Am fost impresionat de faptul ca Serban, Emi si Milosh ne-au asteptat la intrarea in oras, sa nu orbecaim ca prin Craiova. Ne-au plimbat pe la hoteluri si moteluri pana am gasit ceva convenabil: Motel Kola. 60 de lei pe noapte pentru doua persoane, conditii decente. Atat ca n-am stiut ca usa se inchide la ora 12 noaptea, prin urmare a trebuit sa trezim un paznic, sa-l convingem ca acolo suntem cazati, acesta sa cheme patronul, ala sa confirme cu angajatul care ne-a cazat samd. Pana la urma am reusit sa ajungem in camera. Cu cantec, normal…

Am adormit bustean dupa ce ne-am schimbat, stiind ca ne asteapta o zi lunga peste doar cateva ore. Dar, despre aceasta, in articolul urmator.

“Redescopera Romania pe doua roti” este un proiect www.visurat.ro si Petrom, sustinut de Microsoft Internet Explorer 9, Romtelecom, Autozone si Panasonic. Parteneri media: Trilulilu.ro, Top Gear si Realitatea.net.