Redescopera Romania pe doua roti: Giurgiu – Calarasi

Luni dimineata, inainte de a pleca spre Giurgiu, am fost sa iau stampilele lipsa: Ilfov si Bucuresti. La CJ Ilfov (care e are sediul in Bucuresti si nu in Buftea, resedinta judetului Ilfov) treaba a fost relativ simpla. Am asteptat cateva minute sa vina tanti si n-a fost nevoie de prea multa munca de lamurire pentru a obtine de la Registratura stampila. Stampila bucuresteana insa…

La opt dimineata am plecat din camera de hotel (la Tranzzit am stat, da? ). La opt si 25 de minute aveam stampila de la CJ Ilfov. La 12:30 am avut si stampila Prefecturii Bucuresti. De ce a durat atat de mult, aflati acum.

Am plecat catre primarie. Acolo imi spune un nene:
“Aici nu se pune stampila, mergeti la prefectura.”
Ma duc la Prefectura. Programul cu publicul incepe la ora 10. Intreb un gigi de la poarta unde pun si eu stampila pe harta.
“Aaaaa, pai mergeti la Primarie, aici nu va pune nimeni.”
Hai inapoi la primarie, chitit sa pun stampila.
“Pai registratura nu-i aici, e langa Prefectura. Mergeti acolo!”
Ma intorc la Registratura Primariei.

Acolo dau de un nene care ma trimite la un ghiseu unde-i sefa, doamna Emilia, cu stampila. Doamna Emilia vorbeste la telefon, prin urmare e ocupata. Tipul de la ghiseul alaturat se uita la mine si zice:
“Vad o fata familiara. Hai la mine sa te ajut.”
Imi zic, in gand: “Cat noroc am… Am cititori la primaria din Bucuresti, m-am scos.”
Tipul imi spune ca, acum cativa ani, am baut o bere in Iasi si-i place de mine. Deja ma gandesc c-au crescut sansele mele considerabil.

Ii explic ce vreau si el imi spune ca n-are stampila, trebuie sa astept sa termine doamna Emilia de vorbit la telefon, ca ea e responsabila cu stampila. Termina tanti de vorbit si ma ia in primire. Explic ce si cum si-mi raspunde:
“Aaaa, noi nu punem stampile de genul asta. Punem pe delegatii, dar asa nu pun stampila. Mergeti la Primarie, la Cultura. Sa va puna ei.”
Discutia a fost mai lunga, am facut doar un rezumat. Oricum, totul s-a terminat cu urmatoarea replica, venita din partea mea:
“Mda, am inteles, nu va mai chinuiti sa-mi explicati. Daca pentru o stampila pe un document care nu conteaza ma plimb atat prin Bucuresti, nu vreau sa stiu cat ma plimb pentru o stampila pe un document care chiar conteaza. Va multumesc. Pa!”

Asa ca am plecat la Prefectura, ca incepuse programul. Acolo a fost relativ simplu. Am explicat la Registratura ce si cum, tanti a luat harta, s-a dus la cine trebuie, i-a aratat-o, s-a intors cu aprobarea si a pus stampila.

Dupa care am plecat, cu cateva ore intarziere (Bucurestiul e mare si sediile astea nu-s chiar unul langa celalalt), spre Giurgiu.

La Giurgiu am ajuns foarte repede (drumul liber, asfaltul bun, nu are indicator de intrare in judet) si m-am infipt direct la CJ. Am ajuns la Registratura, am asteptat sa termine nenea din fata mea si dau drumul la poezie:
“Buna ziua. Ma numesc asa, facem turul Romaniei, luam stampile, alea alea…”
La care tanti de la birou (una dintre primele pe care am vazut-o muncind) imi raspunde:
“Da! Cu mare placere!”, si ia stampila in mana.

Ei bine, aici intervine puterea obisnuintei. Dupa ce-a terminat tanti de zis ca e fericita sa-mi dea stampila, tantalaul de mine spune:
“Dar va rog frumos! Avem stampile de la toate CJ-urile judetelor prin care am trecut! Va rog frumos! Cereti aprobare de la un sef, ma duc eu si-i explic, e un proiect foarte frumos, e pacat sa nu ne dati stampila.”

Dupa ce termin de vorbit, o vad pe tanti cum se uita perplexa la mine, tinand stampila in mana si asteptand sa-i dau harta. Atunci realizez ce-a zis si cat de jenant a fost ce-am zis eu. Apoi i-am explicat ce si cum, cat de complicat e sa iei o stampila, etc. A zambit si a pus stampila.

Dupa ce-am luat stampila am fost sa vizitam Giurgiu. Cetatea Giurgiu am confundat-o cu un spatiu de depozitare caramizi, inconjurat de un gard. La gard nu era nimeni. Prin urmare ne-am intors in oras. Acolo am vazut turnul de observatie.

Un nene de pe strada ne-a povestit multe despre el, pentru ca n-aveam cum sa aflam altfel de la chelnerita care servea la mesele barului care s-a infiintat acolo. E de pe vremea otomanilor, a functionat si ca turn de pompieri si chiar merita vazut dupa ce va fi restaurat. Adica peste vreo 10-15 ani.

Dupa Giurgiu am plecat la Calarasi.

Ei bine, aici a fost alta poveste. Ne-am cazat la o pensiune destul de fitoasa dar foarte ieftina (140 de lei pe camera, nu pe persoana): Casa din vis, nu inainte sa vizitam cele mai importante ruine ale Calarasiului: ruinele combinatului.

La pensiune a venit si Mihai, omul care ne-a aratat o minune a Calarasiului.

Mihai creste animale si insecte exotice. Are peste 500 de exemplare, eu am facut poze doar la cateva iar pe blog va voi arata si mai putine.

Am si ceva filme (cum mananca tarantula, cum ma joc cu un piton regal, d-astea ), dar internetul merge destul de prost. Le voi pune pe trilulilu cat de curand pentru a le vedea.
Din nefericire n-am luat nici o tarantula in mana dintr-un singur motiv: sunt destul de scumpe (una mare ajunge la vreo suta, poate chiar mai mult, de euro si ma temeam sa nu ma panichez si s-o fac Picasso pe perete). In schimb, pentru doritori, preturile pe care le practica Mihai sunt intre 50 si 400 de lei pentru astfel de “animale de companie”. Pe langa asta, consultanta e gratuita. Va explica ce sa faceti, cum sa faceti si tot ce trebuie sa stiti despre tarantule, serpi, soparle, broaste si gecko. Tot de la el puteti lua si mancare pentru tarantule si serpi si mancare pentru mancarea tarantulelor si serpilor, daca intelegeti ce zic.

Stampila de la Calarasi, pe care am luat-o a doua zi, a fost data cu zambetul pe buze si fara aprobari, la fel ca si cea de la Giurgiu si, dupa cum veti afla in articolul urmator, la fel ca si la Slobozia. Dar astea le voi povesti in articolul urmator.

“Redescopera Romania pe doua roti” este un proiect www.visurat.ro si Petrom, sustinut de Microsoft Internet Explorer 9, Romtelecom, Autozone si Panasonic. Parteneri media: Trilulilu.ro, Top Gear si Realitatea.net.