Ca urmare a articolului de ieri, mi-am adus aminte de acest subiect pe care vroiam sa-l scriu mai de mult dar am uitat. Este vorba tot despre religie, zeitati dar voi vorbi mai mult despre dovezile pe care, culmea, nu le avem.
(more…)

Ieri am stat destul de mult in preajma televizorului deschis, pe motiv ca mi-am asamblat calculatorul in bucatarie. Am facut asta pentru ca in bucatarie am mai multa lumina si mai mult spatiu, plus o masa pe care pot lucra, biroul meu fiind destul de ingust si plin de toate celea. Si, surubarind la calculator, am ascultat si emisiunea in care Becali isi dadea cu parerea, din tronul sau de la palat. Si nu rare au fost momentele in care abia ma abtineam sa nu vomit. M-am abtinut pentru ca, daca vomitam, stricam bunatate de componente…
(more…)

Mă distrează la culme să văd cum apar ca ciupercile după ploaie toți pricepuții atunci când e vreun eveniment cât de cât semnificativ. După cum bine se știe tot românul se pricepe la fotbal și la politică. Pe lângă fotbal și politică mai sunt la modă acum și alte imbecilități.
Voi discuta în acest post despre câteva momente din viața acestor români.

În primul rând, când vorbim de fotbal, tot românul știe ce trebuie făcut cu echipa doar într-un singur moment: atunci când formația pierde meciul. Niciodată nu veți vedea un român care discută despre fotbal mai mult de câteva minute atunci când echipa lui preferată a câștigat un meci. De obicei, când se câștigă un meci, dialogul este:
“Băăăă! Ai văzut meciul de aseară?”
“Da.”
“A câștigat Avântul Prăbușirea cu Trei Copaci Vâlcea! Hai să (more…)

Cu o întârziere care poate fi explicată, dar nu are rost, public astăzi epilogul serialului “Nu vreau să fiu Dumnezeu!”  A fost şi un concurs pe tema acestui serial, concurs care şi-a desemnat câştigătorii. De mâine vor începe două noi seriale. Unul pe acest site, iar altul aici. Până atunci, enjoy… (more…)

Pentru că nu am reuşit să decid singur câştigătorul – acesta este şi motivul pentru care nu am anunţat până acum numele acestuia – am decis să vă dau posibilitatea să decideţi voi. Aşa că puteţi vota varianta câştigătoare aici! Votarea va dura până (more…)

Diana s-a dus spre Cristina, a luat-o uşor de mână. A condus-o tandru spre canapea. Cristina s-a aşezat şi Diana a început să se dezbrace lent, până a rămas doar în bikini. Eu stăteam că prostul în picioare, nu respiram măcar! S-a aşezat lângă ea! A privit-o cu înţeles, s-a făcut că o sărută, i-a atins în treacăt sfârcurile cu mâna şi mi-a spus brusc: (more…)

Diana i l-a încredinţat pe Roger Paul Cristinei şi lui Andrei. Am urcat împreună în apartamentul în care locuisem împreună. Mi-am pus un pahar mare de coniac!
- Nu mai bea, te rog! Îţi faci rău! La starea de nervi în care eşti, numai de alcool nu ai nevoie!, mi-a spus Diana.
- În starea asta tu m-ai adus!, i-am replicat printre dinţi.
- Încearcă, te rog, să te gândeşti puţin! De ce tu ai avea voie să fi în acelaşi timp şi cu mine şi cu Cristina? De ce eu nu aş avea voie să fiu cu tine şi Andrei? (more…)

De trei ori era să ratez curbele strânse de pe drumul de la hotel spre staţiune! Conduceam ca un nebun, chiar nu mă mai interesa nimic! De două ori chiar mi-a trecut prin minte să las volanul şi să se prăbuşească maşina în prăpastie, să văd ce se va întâmpla, pentru că deja eram convins că nu pot muri! Doar gândul la durerile pe care le-aşi fi putut simţi m-au făcut să mă abţin! Eram atât de supărat pe mine, pe Diana, pe Andrei, pe Dumnezeu… (more…)

Am ajuns relativ spre seară la hotelul unde îi lăsasem pe Diana, Andrei şi Roger Paul. Primul de care am dat cu ochii a fost Andrei! Era complet schimbat. M-a primit cu un zâmbet larg şi m-a chemat să bem o bere în barul hotelului. Uimit de schimbarea sa am acceptat şi i-am spus Cristinei să meargă la Diana, care îi dădea să pape micuţului. Aşezaţi confortabil la bar am început să povestesc cu Andrei. Ciudat, nu îi purtam deloc pică, în ciuda faptului că vrusese să mă omoare. (more…)

După ce am mâncat – din nou fie binecuvântat gulaşul cu galuşti din acelea mici, pe care l-am găsit într-o oală şi hallaszlev, cred că aşa se numeşte în maghiară ciorba de peşte, găsită în altă oală, şi evident acel Dumnezeu (sau eu, chiar îmi mulţumeam mie?) care a distrus şi bacteriile ce ar fi putut degrada alimentele – am urcat în cameră, mai corect spus în apartamentul cel mai de lux pe care l-am găsit! Este ciudat cum obişnuinţa devine a doua natură a omului şi cum fiecare om mort (more…)

Am plecat doar spre seară din locuinţa părinţilor mei! Am ales să mai petrec o zi doar în compania Crisitnei şi am făcut sex pe săturate. Cred că era vorba de o încercare de evadare a mea dintre gândurile care nu-mi dădeau pace. Cum începeam să nu am o activitate, să nu am nimic frumos cu ce să-mi ocup minte,a cum venea, precum un spectru, întrebarea: “Sunt Dumnezeu?” (more…)

Da! Acum știam întrebarea. Îmi răsuna în urechi din momentul în care am deschis ochii. O știam cât se poate de clar, era ceea ce îmi chinuia mintea în subconștient de când începuse cumplita nebunie, de când nu murisem în vană tăindu-mi venele, de când mi se vindecaseră măselele, de când nu m-am ars cu uleiul căzut pe picioare, mai ales de când nu murisem împuşcat de Andrei. Acum căpătau sens ciudatele mele incursiuni în biserici, acum parcă înţelegeam ce se petrecuse în prima noapte la mănăstirea din Apuseni, ce şi de ce căutasem anumite lucruri în celelalte biserici. Acum parcă totul căpăta, măcar cât de cât un sens. întrebarea era simplă: (more…)

Bulversat este puţin spus pentru a descrie modul în care am plecat din subteranele cetăţii. Am ieşit afară unde se lăsa deja seara, fulguia şi bătea vântul, era frig dar nu simţeam nimic. Că şi în transă am coborât până la jeep, am urcat. Până în oraşul meu am condus aproape mecanic. Mintea îmi era doar la discuţia aceea absurdă şi ciudată. Nu aveam nimic clar în cap, nu căpătasem clarificarea pe care credeam că o voi găsi în această cetate. (more…)

Nici măcar nu m-am mai mirat când am auzit ce a spus Cristina. Deja nimic nu mă mai putea mira. Mai mirat am fost poate de modul sigur în care m-a întrebat dacă merg la Feţele Albe, cetatea din Munţii Orăştiei, munţii dacilor. Am întrebat-o, deşi ştiam răspunsul, dacă e copilul meu. Evident că răspunsul a fost afirmativ. Abia atunci am observat că, spre deosebire de Diana, la ea se ghicea, deja, sarcina.
Am plecat spre cetate cu o maşină de teren, un Suzuki Jimny, care ştiam că se comportă bine pe drumurile de munte. (more…)

Diana a priceput că nu are cum sa vină cu mine. În starea în care era, la care se adăuga micuţul Roger Paul, călătoria se dovedea imposibilă pentru ea.
- Ce facem cu Andrei?
- Ia-l cu tine! Nu vreau să îl văd aici, mi-a spus.
- Diana, ascultă-mă, te rog. Cred că ar fi mai bine să rămână aici. Ar fi poate bine şi pentru tine. Nu cred că va mai încerca vreodată să îţi facă vreun rău. Este terorizat de faptul că a tras în mine şi nu am murit. Poate vei avea nevoie de el dacă ţi se face rău, sau mai ştiu eu ce! O să vorbesc cu el şi o să mă asigur că nu ţi se va întâmpla nimic.
- Şi noi cum vom ţine legătura? Cum vom comunica, cât stai acolo?
- Mai mult de o noapte nu voi sta. Mă voi întoarce, dar am impresia că nu singur. Sunt sigur că la noi în oraş trăieşte încă cineva. În ce priveşte modul de comunicare, sunt aproape convins că vom comunica. Cum, nu ştiu. Dar voi afla. Sper că după acest drum voi afla totul şi ne vom putea vedea de viaţă. (more…)