Cuvintele din titlu înseamnă “micul porcuşor arogant” şi el este echivalentul slovac al porcuşorului isteric din România, tradus în nemţeşte. Cred că ştie toată lumea bancurile cu porcuşorul isteric sau agresiv. De ce scriu despre el? Pentru că duminică seara, stând la un pahar de şampanie cu Robert, un prieten din Slovacia, am început să spunem bancuri. În germană, evident. (more…)
Salma stătea încremenită pe scaunul înalt de bar, eu, lângă ea simțeam mirosul de ulei al țevii de la pușcă, care se afla la mai puțin de un centimetru de fața mea.
- Staţi pe loc, s-a auzit o voce.
În pragul uşii, poliţistul cu Claudia. Pistolul omului în uniformă era îndreptat spre barman.
- Lasă puşca jos!
- Numai dacă îmi primesc banii, a replicat barmanul.
- Îţi dăm noi banii, stai calm, am auzit-o pe Claudia. (more…)
- Veniţi cu mine, a spus el scurt.
Am urcat toţi într-o maşină veche, un Cadillac rămas de pe vremea americanilor. Maşină mare, cu motor imens. Cred că avea un consum de vreo 20 de litri la sută. Dar, oricum, nu era treaba mea!
- Mergem la Havana, de unde puteţi face ce vreţi. Acolo ne întâlnim cu căpitanul, vă dă actele cu vizele puse şi adio!
- Pai de ce nu ni le-a dat acum şi gata!
- Ca să se asigure că ajungeţi cu bine la Havana. Eu sunt îngerul vostru păzitor. Şi ca să nu puteţi să îi faceţi vreo înscenare! (more…)
Inspirat de filmul “Nunta mută” – pe care l-am văzut aseară pentru a doua oară (multumită lui visurat care mi l-a adus cu ocazia recentei vizite în Austria, de Valentin’s Day) am imaginat un scenariu de Dragobete în satul românesc: (more…)
Ca hipnotizat am păşit spre ea. Am întins mecanic mâna spre părul negru din care picura apă. Cu picătura rămasă în echilibru precar pe deget, încet, foarte încet, am atins-o pe sprânceana dreaptă. Am coborât uşor până degetul până la colţul gurii. Cu o jumătate de zâmbet şi-a întredeschis buzele şi mi-a prins uşor degetul cu ele. Buzele mele îi dezmierdau tâmpla iar nasul se desfăta cu parfumul suav al şamponului folosit de Salma. Cealaltă mână îi mângăia coapsele zvelte, pe care carnea tânără tresărea la atingerile mele. (more…)
Indiferent de condiții, bărbatul este tot bărbat, așa că, imediat cum am apucat am tras-o deoparte pe Claudia şi i-am spus:
- Sper că după ce adoarme Salma vei veni la mine în pat!
- Să vedem, mi-a răspuns şăgalnic.
Le-am lăsat pe fete să facă duş şi am coborât la barul micuţ al hotelului. Barul era populat în special de localnici. Mesele de patru persoane aveau pe ele o muşama maro, câte un bec vopsit cu vopsea roşie dădea o lumină slabă deasupra fiecărei mese, fumul de trabucuri era sufocant şi cele două uşi, de la intrare şi cea de serviciu, deşi deschise, abia dacă produceau o pală de vânt. (more…)
- Aţi avut noroc, suntem prieteni cu Pedro, facem afaceri cu benzină împreună și ne-a dat de ştire ce şi cum, că nu prea avea încredere în ăia doi. După cum se vede, a avut dreptate. Cu ei se răfuieşte el acasă, acum să vedem ce facem cu voi, şi-a ţinut discursul de bun venit căpitanul şalupei. La noi încă nu figuraţi ca şi urmăriţi, ceea ce e ok. O să aranjăm contra a câtorva sute de dolari să vă pună pe paşapoarte o viză de intrare, a continuat. (more…)
Era dimineaţă demult când am reușit să mă trezesc. Eram legat de mâni şi de picioare, spatele mă durea îngrozitor de la puntea de lemn pe care zăcusem, capul simţeam că îmi explodează. Nu ştiu ce băgaseră ăia în rom, dar mahmureala – pe care o cunoşteam, cum altfel?, foarte bine – era o stare plăcută în comparaţie la cum mă simţeam eu.
Am privit în jur. Pescarii, binefăcătorii noştri, erau ocupaţi unul cu navigatul şi celălalt cu admiratul Claudiei şi Salmei. Amândouă erau legate, spate în spate, cu o frânghie grosolană. Bărbosul se uita cum frânghia strânsă pe bustul celor două femei (more…)
Din portofelul meu lipsea o sumă importantă, ceva de ordinul a peste 1000 de dolari. Am avut tendința să mă revolt, dar știam că va fi în zadar. Aveam nevoie de Pedro, cea mai mare nevoie!
- Pedro, cum procedăm?
- O să vorbesc în jumătate de oră cu doi prieteni, pescari, care pleacă în zori cu barca lor la pescuit. Contra unei sume decente vă pot duce până în Cuba. Aveţi paşapoarte, aveţi bani, acolo cu banii puteţi obţine orice. Chiar şi o identitate falsă!
- Pedro, nu mai am prea mulţi bani lichizi. Haide să mergem la un bancomat să scot bani, că voi avea nevoie de mulţi!
- Mergem, dar nu ştiu exact unde. Poate la aeroport, că alt bancomat ar mai fi în resortul nostru, dar nu puteţi intra! Sau, pot eu să mă duc să scot. Îmi spui PIN-ul şi cât să scot şi vin rapid înapoi! (more…)
Am dat cu putere ușa de sticlă de perete, care din izbitură s-a spart în mii de bucăţi. Vizibil surprins, bărbatul s-a oprit pentru o clipă privindu-mă nedumerit.
- Las-o în pace, perversul dracului, am strigat într-o franceză aproximativă.
Apoi am mai văzut cum ridică mâna în care avea acel ciudat obiect negru şi am simţit o lovitură puternică în figură. Am căzut peste măsuţa de sticlă cu picioare de marmură, pe care am strivit-o sub greutatea corpului meu. Am privit spre omul care se aplecase asupra mea pregătit să mai lovească o dată. Cum mâna dreaptă am pipăit şi am apucat unul dintre picioarele măsuţei. Am izbit cu toată puterea şi am simţit cum un lichid cald îmi umple faţa. În secunda următoare monstrul în chiloţi s-a prăbuşit peste mine fără suflare. Eram plin de sânge.
Barmanul, în tot acest timp o dezlegase pe Claudia, care era şi ea plină de sânge. De fapt toată camera se umpluse de sângele care încă ţâşnea din capul bărbatului. (more…)
Micuţa ducesă purta numele de Claudia. Asta am aflat-o înainte ca ea să îşi lepede, rapid, slipul care oricum nu mai avea cum să rămână mult timp pe trupul de fecioară. Fecioară pe dracu! Când s-a dezlănuţuit părea să aibă, în ciuda vârstei, e experienţă îndelungată! A făcut, spre ruşinea mea, tot ce a vrut din mine! Nu cerea nimic, nu se pisicea, nu încerca măcar să schiţeze ce şi-ar dori. Totul venea de la sine, eram total sub vraja ei, în puterea ei! Dumnezeule! Avea doar 21 de ani! (more…)
Şezlongul era foarte comod. Era întins între marea de un albastru ireal şi piscina cu apă pură precum apa plată din sticlele de la super market. Savuram un cocktail cu fructe, rom, multă gheaţă şi curacao, ciudăţenia aia albastră care le fură mintea tuturor celor care ajung în Republica Dominicană.
Pentru luna ianuarie, pot spune că faţă de viscolele şi cancerul de frig de care aveau parte cei rămaşi acasă, eu mă bucuram de un timp superb! Temperatura nu depăşise, de două zile de când mă aflam (more…)
Pentru că tot am oripilat lumea cu apucăturile mele de student – ca să lămurim, mergeam cu naşul pentru că acelaşi lucru îl făcea marea majoritate a studenţilor în acei ani. Nu era frondă, nu era lipsă de bani, era o modă, la fel cu (more…)
Pentru că nu am reuşit să decid singur câştigătorul – acesta este şi motivul pentru care nu am anunţat până acum numele acestuia – am decis să vă dau posibilitatea să decideţi voi. Aşa că puteţi vota varianta câştigătoare aici! Votarea va dura până (more…)
Astăzi mi s-a eliberat o cameră de Revelion. Aşa că toţi cei care vor un Revelion last minute sunt aşteptaţi cu drag în Tirol. Camera este în Sportalm Vital Hotel , 4 stele, din Westendorf-Kitzbuhel, este un studio de 45 de mp, cu living şi un mic dormitor, toaletă cu duş, tv, colţ. Capacitate de ocupare 2-6 persoane. Tarif 90 euro/pers/zi, demipensiune, wellness şi fitness incluse, masa de Revelion inclusă. Perioada: 27.12-03.01. Cei interesaţi mă pot suna pe +436647937724. Detalii despre zonă, hotel, skipass aveţi aici
Recent Comments