Pe 15 martie la ora 15 mă odihnesc 15 minute

Presupun că mulți din bula mea au văzut deja clipul cu patronul de la Spartan care vrea autostradă în Moldova (asta a noastră, nu aia a rușilor). Dacă nu l-ați văzut, ar fi bine să-l vedeți.

Chiar ieri mi-a zis Google Maps Timeline cam ce-am făcut în februarie. Și rezultatele sunt următoarele.

Am mers muuuult mai mult de 150 de kilometri pe jos. Cu o medie de 10km pe zi, în 28 de zile am mers cel puțin 280 de kilometri. Dar asta nu contează, că n-are legătură cu autostrăzile.

Ce are legătură cu autostrăzile e timpul pe care l-am petrecut într-un vehicul într-o lună. 32 de ore am mers cu un vehicul în februarie, dintre care 26 de ore cu trenul de la Deva la Iași și înapoi. 13 ore dus, 13 ore întors. 492 de kilometri. Atât e distanța Hunedoara – Iași. Doar dus.

Adică vreo trei ore pe autostradă. Hai să zicem patru, că poate te mai și piși, mai cumperi un suc, sau ceva. De la 4 ore la 13 ore e diferență mare. Dar stai, alea 13 ore sunt cu trenul. Acum fac 12 ore cu mașina. Și ajung rupt. Și mă costă cât nu face, deci mai bine trenul.

Așadar, pe 15 martie la ora 15 o să frec menta 15 minute. Sper că voi face asta fix în față la Spartan din Deva.

Nu știu dacă va fi cineva impresionat, dar se-ncearcă măcar ceva. Poate dacă încercăm mai mulți, o ieși ceva ceva…

One thought on “Pe 15 martie la ora 15 mă odihnesc 15 minute

  • March 5, 2019 at 1:02 am
    Permalink

    M-aș duce în centru și as sta pe avarii 15 minute. Sa vad ce o sa iasă. Și tare ar fi bine sa mai fie câțiva ca mine.

    Reply

Leave a Reply to Francisc Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *