Ne uităm la ce contează sau tot cocalari rămânem?

Cu surprindere am văzut ieri că noi, românii, tot cu grija țoalelor unora am rămas. Nu ne interesează intelectul, nu ne interesează capacitățile, ne interesează ce căcat poartă cutare și cât costă.

Și am văzut asta în cazul Sorinei Pintea care am înțeles că e ceva ministru, sau cumva. “Știrea”, dacă-i pot spune așa, e că a venit asta îmbrăcată la ceva inspecție în nu știu ce rochie de vreo 2.000 de dolari.

A mai fost un moment acum ceva vreme când i se evaluau papucii lui Teodorovici, că cică și ăia erau un purcoi de bani. Apoi i s-a făcut inventarul țoalelor și lui Rareș Bogdan. Țin minte că și Băse apăruse la un moment dat într-un poster de campanie cu ceva cămașă Lacoste sau Ralph Lauren care costa considerabil.

Păi bine, măi oameni buni, cu ce căcat ați vrea să se îmbrace ăștia care, că vrem sau nu vrem, ne reprezintă? Cu tricouri de 3 lei din second? Să-i vezi la ușa magazinului de second hand la ora deschiderii, să prindă reducerile alea bune?

Eu nu vreau să văd așa ceva. Trebuie să ne conducă niște oameni de succes, nu toți goțiii, remuscernii sau te miri ce alți lihniți de foame care n-au văzut o mie de euro decât în filme și apoi, când au dat de ea în parlament, nu știau ce să facă cu atât amar de bani.

Trebuie să ne conducă oameni care au făcut ceva în viață și care-și permit să se îmbrace bine, oricât de prost ni s-ar părea nouă că se îmbracă pentru prețul pe care-l dau ei pe hainele respective. Gusturile nu se discută și nici prețul. Dacă aia-și permite să plătească (cu banii câștigați pe bune, nu furați, să ne înțelegem) pentru o draperie cât dai tu pe curent doi ani, treaba ei. Nu văd de ce m-ar fute pe mine grija pe ce-și dă aia banii ei.

Că și eu am pulover Burberry de 800 de euro. Cumpărat cu 10 lei din Humana. Din banii mei munciți de mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *