Mi-am schimbat binoclul

De la o vâstă se spune că, dacă te trezești dimineața și nu te doare nimic, înseamnă că ești mort. După ce-am împlinit 40 de ani mi-am dat seama că nu mai sunt tânăr și indestructibil așa cum eram odată, prin urmare e nevoie de niște controale regulate la doctor.

Zilele trecute a venit rândul oftalmologului, așa că i-am făcut o vizită. Tot Optodia a rămas în topul preferințelor, mai ales pentru profesionalism și aparatura de ultimă generație pe care o dețin.

Dacă de altceva nu prea țin cont, de ochi am grijă ca de… ochii din cap, vorba aia. Așadar, din 2012 dacă nu mă înșel, am avut ochelari cu lentile de cea mai bună calitate. Am fost și rămân fan Essilor în continuare pentru că toate lentilele de la ei arată, chiar și acum, după 7 ani, de parcă le-am cumpărat ieri. Fără zgârieturi, fără probleme.

În ultimii ani am preferat ochelarii de soare. Am aflat că datorită faptului că port aproape zilnic ochelari de soare nu mi-au crescut dioptriile, așa că am ales lentilele Essilor de soare și cu dioptrii. Problema a fost că, fiind ochelari de soare, nu prea puteam să-i port și în interior. Având miopie, în casă nu prea purtam ochelari, așa că m-am trezit la ultimul control că am un astigmatism și trebuie schimbată o lentilă.

Așa că am trecut pe altă pereche de ochelari. Lentilele noi au cel mai lung nume pe care l-am citit la o lentilă de ochelari. Se numesc Essilor Ormix Xtractive Graphit Green Crizal Prevencia și se potrivesc perfect pe niște rame Ray Ban cu fibră de carbon. Tot ansamblul are 27 de grame, nici nu-l simți pe nas sau pe urechi.

Pentru că, așa cum am spus mai sus, mă deranjează lumina și prefer ochelarii de soare, am ales lentilele heliomate Xtractive Graphit Green care oferă cea mai mare rată de închidere atunci când vine vorba de lumină. Mai există varianta Transition la care-mi plăcea culoarea Emerald, dar alea nu se închideau la fel de mult ca astea. Plus că Xtractive revin la starea incoloră mult mai repede decât Transition.

Apoi am ales tratamentul Crizal Prevencia pentru raze UV, lumină albastră și altele asemenea. Îți protejează ochii de lumina puternică, sunt antireflex și au un tratament special pentru ecranele LED, LCD sau OLED. Adică-s foarte indicate pentru cei care petrec foarte mult timp în fața calculatorului, a laptop-ului, tabletei sau chiar a telefonului.

Sătul fiind de ochelari grei care-mi săpau, la propriu, în nas sau pe urechi, varianta Ormix de lentile a fost alegerea perfectă. Sunt lentile mai subțiri și mai ușoare cu 20% față de altele.

În concluzie, am ales bine. În următorii doi ani voi vedea mult mai clar lucrurile. Și la propriu, și la figurat.

2 thoughts on “Mi-am schimbat binoclul

  • October 7, 2019 at 4:03 pm
    Permalink

    Să îi porți sănătos! Așteptăm povești de la celelalte controale. Știi, după 40 de ani trebuie să îți faci și “prostate exam”. I hope you pass!

    Reply
  • October 12, 2019 at 10:52 am
    Permalink

    Cat a fost “amenda” in total ?
    (consultatie, rame+ lentile)

    Reply

Leave a Reply to Denisa Bârgău Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *